Saturday, 29 November 2014

Astazi e ziua mea

Astazi e ziua mea, zi frumoasa pumoasa ca mine.
M-am trezit ca in orice alta zi de sambata, parca cu o responsabilitate in plus ca azi e ziua mea si ar trebui sa fac ceva. Dar zau daca imi vine sa fac ceva. Pe vremuri abia asteptam, ramaneam singura acasa si pregateam bunatati pentru musafiri. Anul acesta nu prea am cui. Fiecare la casele lor, cu copiii lor, cu ale lor. Multe relatii s-au racit, unii de la care nu te asteptai au uitat sa si sune (desi abia i-ai sunat cu doua saptamani inainte sa le urezi tu la multi ani de ziua lor. Altii trimit doar sms-uri, costa prea mult (bani si energie) 5 minute de conversatie.
Cu ursul nu am putut sa ma smotocesc ca e pe baricade la munca weekendul acesta, mi-am primit cadoul (mult asteptatul inel de logodna cu un diamant nou dupa ce l-am pierdut acum doi ani pe plajele din Croatia), am facut asa rapid niste planuri pentru maine seara cu prietenii existenti, Tudor a zis "beşte" (si mami iubeste pe el).
Da e ziua mea. eu ce fac azi? Hai sa merg la o intalnire de gagici, de ziua Printesei Urbane. Atmosfera foarte prietenoasa, am castigat la tombola si niste margele cu care abia astept sa fac un sun catcher pe care mi-l doream de mult. Am savurat niste briose geniale si m-am conversat cu autoarea lor. Abia astept sa testez reteta. Mi-ar fi placut sa stau mai mult dar Tudor a dat ultimatumul: ""Gata! Pleci! Parc!". Vazuse el pe geam un parculet in fata locatiei.

 Parc sa fie. Nu stam 3 minute si Tudor intra intr-o casuta de copii si pana sa imi dau seama calca intr-un rahat. Zau, frate. Cat de iubitoare sunt eu de patrupezi, da pana pe jucariile copiiilor sa-i lasi sa se cace? Natia asta mai are mult de lucrat la acest capitol. Se pare ca si propriilor stapani le e scarba sa adune mizeria cu o punga si sa o arunce la gunoi. Oare ei cum se simt cand calca intr-un rahat de caine? Injura? Se oftica?

Asa ca brusc ziua a devenit foarte parfumata, in ciuda eforturilor mele de a curata tot ce se putea. Si merg mai departe spre masina. Ajung in fata unei placintarii Biobucovina. Ma zgaiesc ca un copil in fata unui magazin de dulciuri, vanzatoarea in expectativa. Am un moment de luciditate si zic: Stati sa vad daca nu mi-am uitat portofelul acasa (cum mi se intampla deseori cand schimb gentile si sunt pe fuga). Bineinteles ca l-am uitat. Dar Tudor in tot timpul asta descopera ca ii e sete si tot cere apa. Vanzatoarea se ofera sa ii dea un pahar cu apa, eu ii multumesc si spun ca nu-i nevoie, nu mai e mult pana acasa. Tudor apa si apa. Doamna insista ca nu poate lasa un copil sa ii fie sete, eu zic ok, sunteti foarte draguta. Doar ca nu gaseste un pahar de apa si ne da cu draga inima o sticla care se afla la vanzare. Am insistat si eu, ca nu pot sa accept, nu aveam bani la mine, ca nu se poate, ea insista ca e placerea ei. Si uite asa, asemenea oameni imi redau increderea in frumusetea regnului uman. She made my day.

Dupa un somn de purcelusi cu Tudor, seara se incheie pe placul meu. Intr-o atmosfera aproape ca de Craciun, cu peste prajit, mamaliga, mujdei si chiftelute, cu sotul si copilul la socrii acasa, punand tara la cale si facand rezolutii pentru anul viitor.

De fapt seara nu se incheie asa, ci cu putin masaj si... rapid un mop in miez de noapte in bucatarie hol si baie. Simteam nevoia sa anihilez mirosul anterior cu niste Domestos.
I'm definitely getting old! :)


No comments: