Pink Fluffy Cultural Criticism

Foc si gheaţă

2012-01-31T02:37:00.000-08:00

Drumul in amurg al ursului catre Vf. Omu de weekendul acesta.

Update:

Generation gap

2012-01-29T11:05:00.000-08:00

Matushica vintage productie 1925 cu ipad productie 2010.

Viva la revolucion!

2012-01-29T10:55:00.000-08:00

Un post restant, ziua 11 in Piata Universitatii.

Aceste iesiri in strada ce continua in ciuda frigului sunt una dintre putinele situatii cand m-au facut sa ma simt mandra ca sunt romanca. Pe de alta parte nu pot sa nu ma intreb: oare cati din acesti oameni l-au votat pe Basescu a doua oara (nu mai vorbesc de prima)?

Pe schiuri in Poiana Brasov

2012-01-23T06:11:00.000-08:00

Aglomeratie, inghesuiala la parcare, la bilete, la cabina, la gondola. Dar a meritat. Ai partii pe alese iar zapada a fost chiar bunicica.

Eu m-am dat pe Sulinar, ca o zana ce sunt, iar Ursul pe Sulinar, Subteleferic si Lupul. La ultima tura am coborat direct pe Bradul, ca sa ajungem mai repede la masina.

Vitamine de iarna

2012-01-21T01:22:00.001-08:00

Cravings

2012-01-21T01:15:00.000-08:00

Dupa ce am trecut pe langa o dugheana ce servea placinte ardelenesti mi s-a facut un chef nebun de scovergile cu telemea si sos de smantana cu usturoi pe care le-am mancat asta-vara la Felix.Dar cum eu trebuie sa fac totul altfel, am zis sa profit de ocazie si sa incerc o reteta noua de clatite americane (reteta se gaseste peste tot pe net) in stil autohton, cu sos de smantana si usturoi si ceva mozarella pe dedesubt. Drooling!

In cautarea zapezii pierdute - Plaiul lui Patru

2012-01-16T14:45:00.000-08:00

Ultima tura in Muntii lui Bai mi-a starnit pofta de aventura, dormit la stana si vanat de rasarit. Asa ca, impreuna cu un nou partener de balaureli & fotografii, am luat-o la picior in Iezer, catre Plaiul lui Patru.

Asadar... echipa: Alina, Ursul,Iepurele...

... si catzelul negru care s-a incapatanat sa se tina dupa noi de la masina pana sus, a mancat cu noi biscuiti, salam, sandvis si carne presata, a dormit cu noi si a coborat inapoi cui noi.

Pentru cei care intra pe traseu pentru prima oara, la vreo 10 minute de cabana Voina, dupa pod, se face o bifurcatie. In stanga sunt vreo doua case, in dreapta e drumul spre Cabana Cuca, pe langa un perete stancos. Dupa ce o iei pe drumul din dreapta,in spatele stancii se deschide un drum forestier cu un panou cu triunghi rosu care marcheaza intrarea. Pentru cei care prefera o tura mai lejera, putin mai jos de acel semn, tot pe stanga, este si un drum forestier larg care duce pe traseu.

Dupa lungi pauze de pozat, am ajuns si la gol, adancindu-ne brusc in zapada peste genunchi. Ursul a taiat poteca si noi, divele alpine, ne-am straduit sa tinem pasul. Peisajul era superb, soarele era usor gadilicios, dar vantul era cam nesuferit.

Si am ajuns si la stana... Un duplex de lux cu trei camere si un dining-room cu aerisire. In interior, temperatura de confort -5 grade C.

Am ales "camera" din mijloc pentru ca era cea mai izolata. Am incercat in zadar sa facem un foc in bucataria improvizata, dar lemnul era prea rece si ud. Asa ca la ora 7 eram bagati in sacii de dormit, incercand sa adormim pentru a prinde rasaritul.

Din pacate, Alina era congelata iar eu am inceput sa tremur nevrotic. Asa ca am reusit sa ne cuplam sacii si sa impartim bucata de lavita. Ursul s-a sacrificat si a dardait de unul singur.

Ne-am trezit in noapte de vreo 3 ori din cauza apelurilor telefonice. Semnal era, dar curand telefoanele noastre au decedat deoarece pana si cristalele lichide au inghetat.Cand ne-am trezit, ambele sticle de apa erau pe jumatate inghetate desi au stat sub capul nostru.

Natura inghetata cu blitz:

Natura inghetata cu shosete, primus si conserva de carne:

A doua zi, ne-am trezit (e mult spus, ca oricum nu prea a pus nimeni geana pe geana) la 6:30, dar rasarit ciuciu pentru ca era innorat si ningea abundent. Asa ca am facut urgent o fiertura tare din cele mai fine ceaiuri englezesti, am hranit blanosul negricios cu proteine si lipide, ne-am hranit si noi, apoi am luat-o la vale imbracati in continuare in toate hainele pe care le aveam pe noi.

Eu personal am abordat moda iarna-iarna, cu bluza de corp flausata si 3 randuri de polare. Tinuta mea a fost completata de o geaca verde fistic, pentru a iesi in evidenta. Iarna aceasta se poarta straturile. Chiar si pe cap: gluga de la bluza de corp, caciula si gluga de la geaca.Nici nu am inceput bine sa coboram ca picioarele si mainile ni se incalzeau in sfarsit dupa 12 ore de chin.

La final, o scurta oprire la barajul Rausor. O ultima dardaiala si o concluzie: nu mai dorm pe munte in miezul iernii nici piscata cu ceara. Doar daca acolo in varf se intampla sa se gaseasca o pensiune cu incalzire centrala, jacuzzi, fripturica cu cartofi prajiti si un pahar de vin.

Baby boom

2012-01-09T08:19:00.000-08:00

Dieta echilibrata a iepurelui pufos: un bebe de lapte in fiecare mana.

Marele alb al Baiului

2012-01-04T01:59:00.000-08:00

Leneveala de sarbatori cerea o plimbareala. Rabbit style. Agale, alene, in actiune. Am ales creasta Baiului, cu plecare dinspre Azuga, de la releu (ora 10:40) si pana pe Vf. Baiul Mare, apoi intoarcere la ultima gondola de ora 4.

Inca de pe DN1 promitea a fi o zi superba, cu un cer perfect si varfuri pudrate de zapada.

Noi in actiune

Culmea Zamora

Pe drum

Cand am ajuns sus insa deja se indrepta amenintator catre noi un nor urias, negru si nesuferit. Am luat-o la picior si curand ne-am pierdut prin ceata si rafale de vant. Sa nu mai vorbesc de zapada de pe poteca in care ne ingropam picioarele spre surprinderea noastra. La intoarcere am vazut si urmele cuiva care se incumetase la un schi de tura. Si chiar avea pe ce.

Ne-am oprit des pentru poze atunci cand ceata binevoia sa se dea la o parte insa cand sa ne apropiem de varful al mare ni se cam taiase cheful. Nu se vedea nimic in fata, zapada ne cam incetinea si ne era foame. Lenea ne soptea sa ne intoarcem. Fix atunci s-a deschis brusc cerul, norul s-a imprastiat iar marea de alb a varfurilor ne-a motivat sa fugim incolo, in ciuda orei tarzii.

Asa ca ne-am atins obiectivul si am galopat inapoi la vale sperand si la niste poze de apus pe langa gondola. Din pacate lumina nu a prea tinut cont de ifosele noastre de fotografi amatori.

Partiile din Azuga erau cam goale (in afara de cea mica, pentru incepatori) si erau teoretic functionale doar pe o parte. Ce a fost surprinzator insa e ca la 4:30 nu am avut blocaj pe Valea Prahovei la revenirea in capitala. Probabil se inghesuisera deja in cursul diminetii.

Ziua a fost superba, zapada ne-a luat prin surprindere in mod placut si ne-a dat ideea sa dormim la o stana intr-un weekend ca sa prindem un rasarit pe creasta. Who's in? :)

Vânătoare voioasă de veverițoi

2011-12-28T12:16:00.000-08:00

In acest famelion ursoiepuresc chestiile pufoase sunt la mare pret. Asa ca am dat o raita prin Herastrau ca sa smotocim niste veveritzoi.

Mos Maurice

2011-12-27T10:43:00.000-08:00

Are barba lunga si alba dar nu este nici pe departe asa simpatic ca Mos Craciun. Este mai degraba un Grinch nesuferit care cred ca a pus gand rau bradutului meu made in China.

Observati asemanarea?

Unde e Craciunul de altadata?

2011-12-27T03:08:00.000-08:00

Si nu, nu ma refer la traditii, caltabosii fierti in casa sau la colindatorii bucurosi de mere si nuci.
Ma refer la cadouri!
CADOURI!
MUUUULTE CADOURI!!!

Primul Craciun pe care il tin minte, aveam poate vreo 5-6 ani, sa fi fost prin '88-'89. A venit Mos Gerila, cu o haina luunga, bej si barba alba. Mi-a lasat o jucarie mica si care nu facea nimic. Am spus o poezie printre dinti. Apoi a plecat si eu am vrut sa fug dupa el sa vad unde se duce. Desigur bunicii mei nu m-au lasat dar am avut grija sa carcotesc si sa critic cadoul Mosului, ca doar atat? Nimic mai interesant? Nimic altceva? Am fost destul de dezamagita...

Ani mai tarziu, in alt loc si alt peisaj, Mosul a inceput sa vina din ce in ce mai generos si mai creativ. Asta a transformat Craciunul in perioada mea preferata. Primeam chestii pe care nici nu le visam, Mosul meu era genial, mereu aveam o gramada de sacose de cadouri prin casa.

Pasiunea mea pentru facut si primit cadouri a crescut vertiginos. De parca cu cat cauti mai mult cadourile perfecte pentru altii, cu atat vei primi cadouri mai misto.

Dar in ultimii ani ceva s-a schimbat. Entuziasmul si asteptarile mele au ramas cocotzate undeva prin cer, iar caderea lor e cu atat mai mare. Entuziasmul si asteptarile mele au inregistrat picioare rupte si fracturi de sold.

Poate cei din jurul meu au crescut si nu mai acorda aceeasi atentie Craciunului. Poate eu am ramas ridicol de infantila.

Dar eu vreau cadouri! Multe, creative si personalizate. Pai ori e Craciun ori nu mai este?

Lapin et Maurice floconneux

2011-12-17T06:41:00.000-08:00

Habar n-am daca titlul in franceza e coerent sau nu. Ideea e ca in imaginile de mai jos se gasesc chestii roz si pufoase.

Care-i mai pufos?

Scara catre cer

2011-12-12T08:42:00.000-08:00

Avantajele incalzirii globale e ca poti sa mergi pe varf de munte in toiul iernii cu un soare orbitor in spate si cu minimum echipament.
Asa ca ne-am adunat cu mic (foarte mic, paros, Happy - catel atomic) cu mare si am pornit catre varful Scara din Bucegi.
Peisajul a fost pur si simplu reconfortant si catartic, ca o scara catre ceruri.

Vulcanii noroiosi

2011-12-08T11:52:00.000-08:00

Drumul vinului buzoian

2011-12-08T10:30:00.000-08:00

Tulburelul s-a maturizat, plescoiul picant personalizat ne astepta, iar gazdele noastre buzoiene erau gata sa ne deschida poarta catre niste meleaguri putin umblate de catre noi.

Un sfarsit de saptamana experimental, orientat catre simturi si placeri epicureice.

In spirit de Craciun

2011-12-06T08:02:00.000-08:00

Vechi si nou

2011-12-04T13:13:00.000-08:00

Exploratorul urban a organizat o aventuroasa tura de descoperire a Bucurestiului, o capitala a contrastelor, a ungherelor pierdute si a mondenitatilor opulente.

Inainte:
Dupa:
Cu cine ne-am intalnit:
Gara Filaret inainte:
... si azi.
Electrica inainte:
... Electromontaj azi.
"Castelul Tepes" in haine noi, proaspat renovat. A fost construit in 1906 ca turn de apa, reproducand la scara cetatea Poenari ridicata de Vlad Tepes aproape de barajul Vidraru.

Strada in scari:

Strada sforii:
Cladiri de ieri...
... si de azi:Parcul Carol:
... cu al sau mausoleu in jurul caruia accesul este interzis mai nou, fiind categorizat obiectiv militar. Vorbim despre acelasi monument care urma sa fie demolat pentru constructia catedralei neamului.Amfiteatrul abandonat din Tineretului / Parcul copiilor...
... si roata mare din apropiere:Lacul Vacaresti, proiect ceausist neterminat, are doar pe alocuri urme de apa.

Situl geologic Racos

2011-11-28T12:24:00.000-08:00

Undeva bine pitit pe un deal (in directia releului), dupa ce strabati un drum nu tocmai placut pentru masina, apoi te opresti brusc in fata unui bolovan uria se gaseste surprinzatorul sit geologic de la Racos.

Punctul de interes il constituie craterul de vulcan inconjurat de un sol specific, ca o piatra ponce de culoare rosu inchis. In jurul sau se gaseste o vale circulara, probabil un vechi drum de exploatare. Peretele exterior contrasteaza puternic cu centrul prin forma unduitoare si culoarea galbena.

Luand-o pe drum inapoi, la bifurcatie se face stanga, ajungand intr-un fel in spatele vulcanului.
Aici se iveste un lac de culoarea smaraldului, intre niste pereti verticali, deschisi la culoare. Lacul s-a format in aceasta groapa uriasa de cariera doar din ploi si zapada.

Inapoi la bifurcatie si drept in jos se ajunge la a treia zona protejata a sitului: coloanele de bazalt, numite asa dupa forma interesanta in care s-a asezat roca.

P.S. Nu va obositi sa intrebati localnicii despre vulcan sau sit geologic. Nu cunosc decat termenul de cariera. Cu alte cuvinte habar n-au ce se gaseste in propria ograda.

Castelul Sükösd – Bethlen de la Racoș

2011-11-19T09:16:00.001-08:00

Aceasta locuinta nobiliara din satul Racos a inceput a fi ridicata in anul 1624, de-a lungul timpului fiind modificata in scop de aparare impotriva atacurilor turcesti si a rascoalelor taranimii locale.

Au existat niste incercari de restaurare dupa revolutie, dar acestea au ramas brusc in plop, ca mai toate proiectele culturare de pe la noi.

Toamna rurala

2011-11-19T09:04:00.001-08:00

Sambata insorita balaurind agale pe dealurile Simonului in atmosfera autumnala.

Eterna si fascinanta Austrie

2011-11-18T09:31:00.000-08:00

August, Jeni Jegoasa proaspat spalata pentru calatorie, cort, cel mai detaliat itinerar facut vreodata (schimbat de vreo 3 ori pe drum), GPS imprumutat si o tona de asteptari gata sa fie indeplinite.

Cateva impresii:

- indiferent ce se spun altii despre ei, poporul austriaco-german a fost politicos si surprinzator de prietenos si de ajutor atunci cand am avut nevoie.
- snitzelul este delicios oriunde ai merge, dar pizza o sa gasesti si pe varf de munte.
- totul e curat si bine organizat de te apuca depresia doar gandindu-te ca o sa te intorci in tara.
- campingurile sunt foarte ieftine (am platit intre 10 si 20 euro pe noapte pentru tot, mai putin la Graz unde a costat 30 de euro pentru piscina uriasa cat un lac), foarte bine puse la punct, foarte curate, foarte linistite (nu tu manele sau gratare in aer liber), foarte, foarte, foarte; in loc de cort se pot inchiria rulote cu toate conditiile.
- Austria are di tati: castele obsesiv de grandioase, orase faimoase, orasele arhaice de poveste, catedrale coplesitoare, Alpi, canioane, cascade, pesteri.
- Austria e prea aproape pentru a nu face un circuit cu masina.

Am vazut multe locuri superbe, dar am sa ma rezum la ce este mai putin cunoscut si trebuie mentionat.

Grossglockner

Este cel mai inalt munte din Austria si din Alpi. Drumul pana in cel mai inalt punct unde poti opri masina (2572 m) este incomparabil fata de bietul nostru Transfagarasan sau noua Transalpina.
Intrarea pe Grossglockner Hochalpenstrasse costa 29 euro.
Este plin de marmote grase si blanoase care te studiaza circumspect. Daca stai bine cu ochii poti zari si niste ibecsi.
Toate traseele turistice sunt asfaltate, inclusiv coborarea de aproximativ o ora pana la baza ghetarului, dar sunt catalogate ca fiind "doar pentru profesionisti".
Ursul i-a ignorat si s-a strecurat pe o poteca pentru "extraprofesionisti" pana pe varful Johannisberg la 3453m.

Cascada Krimml

Este cea mai inalta cascada din Austria (380m) dar nu poate fi admirata decat pe bucatele, din punctele de belvedere, pentru ca se pierde prin padure.
Urcusul nu e chiar plimbare in parc, dar este de asemenea un bulevard asfaltat.
Este plin de pensionari cu bete de trekking.

Liechtensteinklamm

Un canion foarte ingust si spectaculos la 50 km de Salzburg. Poteca si tunelurile au fost facute in 1875.

Kitzlochklamm

Alt canion spectaculos din zona Salzburg, langa Taxenbach.

Pestera de gheata din Werfen

Este cea mai mare pestera de gheata din lume.

Castelul Hohenwerfen

Zilnic sunt reprezentatii de dresaj de pasari de vanatoare.

Hohenschwangau Castle (motivul predominant este lebada)

Castelul familiei lui Ludwig II al Bavariei, un tip cam tzacanit, cu probleme de socializare, care a ajuns prematur la tron (la 19 ani).
Obsedat de palate fantasmagorice, si-a investit toti banii in constructiile ce vor fi prezentate in continuare, pana cand cineva a avut grija sa dispara, fiind considerat o amenintare pentru stat. Nici pana in ziua de azi nu se stie ce s-a intamplat cu el.
Ludwig a fost logodit cu sora mai mica a reginei Sissi si a anulat nunta cu putin inainte de termen.

Neuschwanstein

La 20 min de mers pe jos de castelul precedent.
Este cel mai fotografiat castel din lume, fiind modelul dupa care a fost construit cel din Disneyland.
Este cel mai plictisitor dintre toate.
A fost construit de catre Ludvig II ca omagiu pentru Richard Wagner.
Nu a fost niciodata terminat complet.

Linderhof

Cel mai mic, cel mai obsesiv proiect, si singurul palat terminat si locuit de catre Ludwig II.
Tanarul rege Ludwig II se retragea aici, nu suporta sa vada pe nimeni, nici macar pe servitori (masa ii era ridicata cu un scripete de la parter pentru a evita compania acestora).
Era obsedat de povesti si fantezii, construindu-si o pestera doar pentru el (cu lumini colorate, muzica ambientala, lac cu apa calda, picturi, muze, etc), o casa maura ca in 1001 de nopti si o casa marocana.

Herrenchiemsee

Cel mai mare si mai ambitios palat al lui Ludwig II, se vroia o replica a palatului de la Versailles.
Aripile laterale ale palatului nici nu au apucat sa fie ridicate; ce este construit deja este doar partial terminat.
Ansamblul de fantani este de vis.
Palatul se afla pe o insula unde se ajunge cu vaporul in aprox. 30 min. Apoi se merge 20 min pe jos. Omul vroia sa fie singur si izolat, da?
Sala oglinzilor (sala de bal) este de o grandoare fenomenala, dar Ludwig nu si-a dorit niciodata sa invite pe cineva aici. Cred ca ii placea sa danseze de unul singur.

Salzburg

Orasul sarii si al lui Mozart
Mai jos: catedrala Salzburg, casa in care s-a nascut Mozart si gradinile Mirabell.

Zell am See

Unul dintre multele orasele superbe cu vedere la lac si munti.

Hallstatt

Unul dintre cele mai frumoase orasele din Austria, este declarat monument UNESCO.
Este cunoscut pentru cea mai veche mina de sare din lume.
A dat numele culturii Hallstatt din Epoca de fier.
Nu se intra cu masina (e atat de mic si inghesuit ca nu ai unde), se parcheaza la intrarea sau iesirea din tunel.

Salzkammergut

Zona lacurilor (ex Attersee, Mondsee, Wolfgangsee), se numeste asa dupa exploatarile de sare din aceasta regiune.
Toate satucele sunt idilice.

Abatia Benedictina Melk (1089)

Unul dintre cele mai vestite situri monastice, lacas al marilor invatati.
Se afla pe un deal pe malul Dunarii, nu foarte departe de Viena.
Impresioneaza biblioteca cu zeci de mii de manuscrise vechi.

P.S. Inca mai am itinerariul detaliat pentru cei interesati.

Try to remember the kind of September

2011-09-07T09:45:00.000-07:00

Ferma animalelor

2011-08-20T08:22:00.000-07:00

Daca va plac animalele, nu aveti ce face intr-o zi de weekend sau eventual aveti copii de distrat, va recomand o fuga pana la ferma animalelor din Pantelimon.
Totul e curat si vesel si un pas inainte catre alternativele de petrecere a timpului liber.

Canaraua fetelor

2011-08-20T08:00:00.000-07:00

Ratacite undeva in misterioasa Dobroge stau niste formatiuni calcaroase, sub forma unor pereti sfaramiciosi si cochiliferi, urme ale apelor care se gaseau odinioara aici.

Prima stanca (bg. kanara) pe care am vizitat-o se gaseste in apropierea satului Baneasa, dupa ce treci cu bacul de la Calarasi la Silistra. Este interesanta mai mult din curiozitati geologice.

In schimb, surpriza cea mare a venit vizitand "Canaraua Curvei", situata lângă Valea Caşirului (Perişului), între satele Dumbrăveni şi Olteni. Aici, undeva intre sec. X - XI, profitand de structura pietrei, cativa pustnici si-au gasit refugiu, construind un schit alambicat. Cateva morminte de martiri s-au gasit aici si de asemenea un tunel lung de vreo 30 de metri in capatul caruia se crede ca se ascunde ceva interesant si inca nedescoperit.

Biodiversitate Zarnesti

2011-08-20T07:56:00.001-07:00

Micul Trianon

2011-08-20T07:35:00.000-07:00

Alta comoara sedusa si abandonata pe plaiuri natale, palatul Micul Trianon, serveste astazi drept decor pentru eliberarile crepusculare de hormoni ale junilor nurlii, ei gelati, ele cu sutienul turcoaz la vedere, din satul Floresti, la vreo 10 km de Ploiesti.

A apartinut lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, cunoscut si sub numele de Nababul, acelasi care a construit si palatul cunoscut astazi sub numele de Muzeul George Enescu din Bucuresti (desi nu a fost niciodata locuit de acesta din urma).

Insa Nababul a murit cand copia de dimensiuni mai reduse a palatului Micul Trianon de la Versailles era aproape terminata. Mostenitorii dezinteresati, regimurile politice ulterioare si satenii ciorditori au adus cladirea la starea in care se afla acum.

Fortul 13 Jilava - incursiune in labirinturile comunismului

2011-04-09T05:46:00.000-07:00

Avertizare: Acesta este un post serios!

Am ezitat intotdeauna sa ma pronunt asupra lucrurilor pe care nu le cunosc. In capul listei ar putea foarte bine sta dezbaterea despre comunism. Cand i s-a pus capat eram prea mica sa realizez ce insemna. Familia mea constanteana nu prea a avut de-a face cu sistemul asa ca istoria a trecut pe langa mine, cu informatii second hand, fara sa ajung pe pozitii ferme fata de el.

De fapt, daca e sa cred ceva, cred ca fiecare lucru are si parti bune si parti rele. Ca si comunismul. Dar recent am cunoscut first hand nu partea rea, ci terifianta, inumana, atroce a sa.

Fortul 13 Jilava se afla pe teritoriul detinut de penitenciarul cu acelasi nume. A fost unul dintre cele 18 forturi care faceau parte dintr-un sistem circular de aparare a capitalei, construit in perioada 1875-1885 de catre inginerul belgian Henri Brialmont la comanda regelui Carol I.

În 1907 fortul este transformat în închisoare militară iar primii “chiriaşi” au fost câteva sute de ţarani răsculati din judeţul Ilfov. În perioada primului război mondial , penitenciarul a fost populat cu deţinuţi proveniţi din rândurile militarilor care refuzau să se prezinte la încorporare sau erau pedepsiţi pentru alte infracţiuni cu caracter militar,mulţi dintre ei fiind condamnaţi la moarte şi executaţi in “Valea Piersicilor”.

Carol al II-lea este cel care transformă penitenciarul Jilava într-unul politic în perioada interbelica ,stare de fapt păstrată şi de guvernarea Antonescu .

Dupa 23 August 1944 ,regimul comunist va transforma “Jilava” într-unul din cele mai mari locuri de suferinţă şi martiraj ale istoriei recente universale. (Sursa)

“Jilava, închisoare subterană, vechi fort de apărare al Bucureştiului, avea pereţi groşi de 70-80 cm. în permanenţă umezi şi cuprindea camere de 12x5x2.20 şi de 4x4x2.2 cu priciuri de scândura pe 2 nivele şi pe jos cu ciment. În camerele mari au stat până la 280 de persoane având ca aer circa 0,5 mc. În camerele mici au stat până la 50 persoane şi beneficiau de 3/4 mc de aer. Dar au fost perioade când pe lângă obloanele puse în permanenţă se băteau şi giurgiuvelele în cuie, luni de zile, mai ales vara, ca pedeapsă. În aceste condiţii au muritoameni prin sufocare. Se dormea şi pe ciment, sub priciuri şi pe intervalul din mijloc şi chiar pe tinetele cu murdarii (care deversau mizeria din cauza supraaglomerării şi a suprasolicitării,până când “dom’ şef” se îndura să le golim).”

Marcel Petrisor: "Cei doi aterizara intr-o sectie cladita anume pentru uciderea lor si a catorva altii, incetul cu incetul, 'pe cale naturala': o experienta a MAI-ului ce urma sa se efectueze, sub supraveghere, timp de doi ani. Patru detinuri la celula, unul dintre ei fiind obligatoriu tebecist."

Celula in care a stat Mircea Vulcanescu. Deseori era inundata din cauza adancimii la care se gaseste fortul si de cele mai multe ori pe jos era doar o mocirla neagra. Se spune ca intr-o zi un tanar a lesinat din cauza febrei iar Mircea Vulcanescu s-a oferit sa se culce el pe jos, in apa, pentru a-i fi cald tanarului si a-si reveni.

Celula Maresalului Antonescu. De aici a fost dus pe campul din spatele inchisorii, numit Valea Piersicilor" si executat.

Izolare pentru doua persoane: incaperi de doi metri patrati cu paturi retractabile. Gardianul tragea de o maneta din exteriorul celulei si ridica patul dimineata. Detinutii erau apoi obligati sa mearga in cerc fara intrerupere pana la 10 seara cand patul era iar coborat.

Paul Goma despre "plimbarea" la Jilava: "Aceste curti erau largi de vreo zece metri, adanci de vreo sapte, poate si mai adanci, pentru ca de acolo de unde se termina captuseala de caramida, incepea un taluz, de inca vreo doi-trei metri. ... Cand, in aprilie '57 fusesem 'varsat' la jilava (de la Malmaison veneam) si pentru intaia oara fusesem scos la plimbare acolo, intre caramizile acelea, am avut senzatia ca am patruns intr-un cimi'... Nu, nu e bine spus cimitir, cum sa-i spun: mauzoleu? osuar? columbar?
aproape fiecare caramida, pana la inaltimea la care un om poate ajunge cu mana bine intinsa, purta cate o... In fine, era scrisa... Nume si date, astea erau. Caramida, ti-am mai spus, era foarte dura, daca ai fost lasat in pace, ca sa zgarii cu un cui zece litere ai fi avut nevoie de cateva ceasuri. Numai ca detinutii, la plimbare, nu au voie sa se opreasca, sa stea locului - cu atat mai putin sa-si scrie numele pe pereti... eram obligati sa 'miscam' uite-asa: mainile la spate, ochii-n pamant. Fara sa vorbim, fara sa iesim din rand, fara sa... Si totusi, detinutii, din mers, isi scriau numele pe caramizi. Incearca sa afli cat timp ii trebuia unui om - presupunand ca avea norocul sa fie scos la plimbare in fiecare zi, cate un sfert de ora - ca sa-si scrie numele si data sosirii la Jilava..."

Matei Boila: "In una dintre zile, a fost introdus in celula noastra de la Jilava un preot, indraznesc sa spun cu un comportament sfant, parintele ortodox Iovan de la Manastirea Vladimiresti. Bucuria noastra a fost mare pentru ca ne-a adus posibilitatea de a ne cumineca."

Iesire pe 'acoperisul' fortului.

Loc de tragere.
Unul dintre santurile care inconjoara fortul.

In incheiere as vrea sa multumesc domnului Cristi Micu, purtator de cuvant al Penitenciarului Jilava, pentru invitatia facuta si pentru initiativa sa de a face cunoscut obiectul si de a-l transforma in monument istoric.

Bucharest by night

2011-04-09T05:04:00.000-07:00

Vechea Biserica Domiresti

2011-04-09T04:36:00.000-07:00

Dorul de duca a avut ca punct terminus Bisoca, din dorinta Ursului de a gasi pereti de cocotz. Am gasit niste peisaje deosebite in vestul Ramnicului Sarat, ba chiar am surprins si patru caprioare cu urechi uriase si fund alb si pufos.

Dar drumul, daca se poate numi asa, ne-a demoralizat complet. Asta, si faptul ca nu am gasit nimic interesant de vazut pana la urma. Si vremea deprimanta.

La intoarcere insa am compensat prin vizitarea ruinelor bisericii Domiresti din satul Posta, inainte de intrarea in Ramnicul Sarat.

Turism ecumenic

2011-03-16T11:36:00.000-07:00

Aveam planuri marete pentru sambata trecuta. O zi asa frumoasa cerea fapte mari. Dupa lungi dezbateri (se pare ca gasim din ce in ce mai greu destinatii de weekend, asteptam sugestii) am votat pentru escalada in Cheile Folea.

Ajunsi in Baile Olanesti, gazda noastra ne spune ca drumul forestier e inca inzapezit si ca nu avem cum sa ajungem acolo. Entuziasmul scade.

Asa ca schimbam planul. Mergem cu masina pana la Manastirea Pahomie si apoi incercam o plimbare catre creasta Builei. Dupa vreo 14 km de drum forestier, Jeni Jegoasa cedeaza si derapeaza pe o bucata de gheata, in panta, inainte de o curba. Entuziasmul se clatina.

Cinci minute mai tarziu ni se aseaza in coada un SUV cu un famelion la bord. Arata iritat. Jumatate de ora mai tarziu, lanturi puse, incurcate, roata demontata si remontat de lanturi, reusim sa ne urnim si sa facem loc famelionului. Moralul este la pamant, plangand isteric si dand din picioare.

La doi kilometri mai departe ajungem la Manastirea Pahomie. E liniste, e frumos, e soare afara, pasarelele ciripesc si izvorul susura. Entuziasmul prinde viata.

Din pisania actuala a schitului rezulta ca intemeietori sunt Pahomie monahul si Sava Haiducul, in anul 1520, justificandu-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.

Dupa o alta pisanie, acest Pahomie nu ar fi altul decat marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Manastirii Bistrita, care in anii 1519-1520, cand recladeste Bistrita, daramata de tunul lui Mihnea cel Rau in anul 1509, zideste si Schitul Pahomie, in amintirea faptului ca la Izvorul Frumos, in pustietatea masivului Buila, in drumul pe care-l cauta prin padure ca sa ajunga la Sibiu, spre a scapa de urgia lui Mihnea, isi gaseste salvarea vietii sale si a celor care il insoteau in pribegie. Printre prietenii sai se afla capitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, pentru faptul ca, zabovind stapanul sau de mai multa vreme aici, deseori a facut incursiuni prin localitatile invecinate, pentru a face rost de hrana. (Sursa si detalii).

Bun... Am ajuns. Am gasit si un marcaj turistic. Doar pe primii doi copaci. Dupa care...totul dispare in balarii la propriu. Dupa ce m-am zgariat toata in zmeuri si alti arbusti, am ramas blocati in drumul catre coasta care parea atat de aproape. Pe-aici nu se trece si basta! Entuziasmul isi da ultima suflare.

Ne intoarcem la masina cu buza umflata mai rau ca dupa o injectie cu botox. Pe drumul de intoarcere oprim la schitul Iezer. Dragutzel. Mancam salam pe banca de la intrare.

In apropierea actualului schit a existat un schit mai vechi din lemn, atestat documentar inca din anii 1495-1501, in vremea lui Radu cel Mare, care a acordat schitului unele venituri. Schitul actual a fost ctitorit de Mircea Ciobanul si de sotia sa, Doamna Chiajna, intre anii 1552-1553, lucrarile insa au fost terminate in anii 1567-1568, dupa moartea ctitorului. (Sursa: Wikimapia)

Oprim si in Satul Cheia pentru a achizitiona bubbley (guess what that is) cause I so need to get drunk. Dar staruim oleaca si pentru cele sfinte: photoshoot la o biserica de sec XVII in satul Cheia.
A doua zi looks light and bright. Tactica prevede sa abordam schitul Patrunsa (la care nu am putut ajunge de la Pahomie cu o zi inainte din cauza zapezii) din alt punct, satul Barbatesti. Urmeaza drum forestier, plimbare de 25 minute pe drum forestier, trekking de peste o ora pe o panta interminabil de noroioasa. Zici ca era bulevard de geriatrie in bocanci. Toata lumea cobora de la schit. Sa fi fost vreo sarbatoare duminica trecuta?

Imi place schitul. E muncit. Ditamai biserica in the middle of nowhere. Fiecare calugar are casuta lui in miniatura, panou solar si WC din lemn in curte.

Acest schit a fost construit in 1740 de catre Episcopul Climent al Ramnicului in amintirea faptului ca aici a fost nascut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugara peste munte de frica unei invazii turcesti, adapostindu-se la poalele muntelui Buila, in locul numit astazi Patrunsa. (Sursa si detalii)

Ursul devine iremediabil atras de varf. Desi era vreo 3 dupa-masa nu am putut rezista tzeposului si ma invoiesc sa-l astept la manastire pana se intoarce. Stau pe-o buturuga vreo 2 ore sa nu deranjez calugarii. Deja eram singura dama pe o raza de cativa kilometri. Frigul ma cuprinde treptat si ma zgribulesc ca un iepure pufos pe buturuga mea. Soarele nu-mi mai ajungea.

O oarecare salvare vine de la un "frate" care ma cheama la vecernie. Nu cred ca m-am bucurat vreodata atat de tare sa intru intr-o biserica. Biserica era cam singurul loc de acolo unde aveam acces dar nu oferea caldura de care aveam nevoie. Era la fel de frig ca afara, doar ca nu batea vantul. Ma asez pe primul scaun de langa usa sa nu tulbur testosteronul. Ursul apare aproape de ora 6 cu poze, un zambet larg si obisnuita-i logoree postmontana.

Si cam atata fu weekendul nostru.

Decombres a cinq

2011-03-07T12:03:00.000-08:00

Eu si patru baieti tinerei, care de care mai barbosi si Ursul la munca. Zi de profitat si bagat masina prin hartoape pentru a fotografia ziduri uitate de lume.

Prima oprire: incalcarea proprietatii private - plimbare printre boscheti desi si agatatori pentru a ajunge la Capela Stella Maris. Construită după modelul capelei regale Stella Maris de la Balcic, a fost ridicata la începutul secolului XX, de omul politic Victor Antonescu, originar din Vităneşti, fost ministru de finanţe al României în perioada interbelică. Proprietarii conacului, Victor Antonescu şi soţia lui Eliza au primit de la regina Maria planurile capelei regale Stella Maris de la Balcic, în 1936 şi au demarat construcţia capelei de la Vităneşti, copie fidelă a celebrului lăcaş de cult al reginei.
Ruinele Manastirii Baldovinesti (sec. XVII), sat Baldovinesti, comuna Ciolanesti

Pivnitele Curtii Balaceanu, sat Balaci

Satul Balaci: numele sau este pomenit într-un document sârbesc din sec. al XIII-lea, în care este menţionat cneazul Balacico din Balaci. Este locul de origine al faimoasei familii a Bălăcenilor, ultimul boier din familie fiind Constantin Bălăceanu-Stolnici. Biserica actuală din localitate a fost zidită de aga Bălăceanu, contemporan cu Brâncoveanu şi chiar pretendent la tronul Ţării Româneşti, învins însă în lupta de la Zărneşti (unde Bălăceanu venise cu o armată pusă la dispoziţie de austrieci), prins şi ucis apoi de Brâncoveanu, prin tăierea capului şi înfigerea lui în parul porţii curţii Bălăceanului din Bucureşti.

Biserica sat Balaci (sec. XVII)

Pe drum, in mijlocul campului, zarim treptat blocuri dubioase si apoi un obiect neidentificat care necesita aprofundare. Ulterior am descoperit ca este o biuta ( vedeti explicatia in comentarii :)) la marginea fantomaticului aeroport militar Silistea Gumesti. Am aflat ca acest aeroport a fost construit la inceputul anilor '50 si echipat cu miguri-15, fiind aproape complet abandonat 10 ani mai tarziu. Se spune ca personalul era initial format din lipoveni si ca scopul locatiei era sa asigure iesirea trupelor rusesti in caz de nevoie.

Curtea Boiereasca Hrizea-Balaceanu are unele dintre cele mai impunatoare si interesante ruine pe care le-am vazut. E mare cat vezi cu ochii iar zidurile ei durate in caramida inca sfideaza timpul. Mai stau in picioare zidurile inalte (ce inca au grilajul de metal), turla de deasupra portii, urme de bastioane, pivnita si biserica. Dateaza din sec. XVII si se gaseste in Tatarastii de Sus.

Biserica Zlotesti (Tatarastii de Jos) pare sa supravietuiasca inca prin coroanele de flori ce o imprejmuiesc, semn ca inca este activitate in jurul ei. Asta datorita faptului ca se gaseste chiar in cimitir. Legenda spune ca a fost ridicata de Vlad Dracul.

Iarna pe ulite

2011-02-26T10:15:00.000-08:00

Concediu luni si marti. Asta inseamna 4 zile de preumblari. Dupa indelungate gandiri si razgandiri am ajuns la Paltninis si am vizitat zona de pe langa Horezu, cu stationare la Govora pentru 2 nopti.

A inceput sa ninga inca de sambata ceea ce a imbogatit putin cate putin stratul de zapada de pe partiile din/de pe langa Paltinis. In prima zi am testat cele 3 partii noi de la Arena Platoş (cu ş de la coş, cocoş, cocoloş) care au fost numai bune sa ma dezmortesc la prima tura pe schiuri de anul acesta. Super organizare, partii si amenajari gandite, oameni politicosi, toaleta gratis curata cu sapun si incalzire, preturi accesibile (60 ron/zi in weekend). Partiile sunt ideale pentru incepatori si schiorii lenesi ca mine care nu cauta senzatii tari. Cea mai lunga partie are vreo 600 de metri, deci nu o sa va iasa sufletul incercand sa ajungeti pana la capat. Ursul s-a cam plictisit acolo, dar pentru mine a fost relaxant.

Duminica, dupa o noapte ce promitea o partie pufoasa, am ales partia veche din Paltinis care a devenit preferata mea. Lunguta (1200 m, comparativ cu cele din Platoş), larga, inclinata constant si de dificultate (spre) medie. Paradis de iepuri pufosi! Si am avut super zapada, fara niciun pic de gheata, nu foarte aglomerata, cu boarderi care nu intrau in tine si iar, super preturi comparativ cu Valea Prahovei (6 lei urcarea cu telescaunul).

Planul initial viza si o tura scurta pana la Ranca dar ne-am dat seama ca e prea departe, asa ca am ajuns seara direct in Govora. De ce Govora? Reminiscente din copilarie; am fost cu bunicii mei acolo cand aveam vreo 5-6 ani; mi-am adus aminte de poza cu Saint-Bernard, de parcul unde se vindeau afine si de camerele in care se facea aerosol. Vroiam sa vad daca si statiunea asta a ajuns in paragina, ca si majoritatea oraselelor balneare. Ne-am ales cam gresit anotimpul; oameni zgribuliti, multa zapada, parcuri abandonate si hoteluri in renovare. Asadar, nimic din ce speram sa regasesc. Dar ce e clar, Govora nu mai e ce-a fost odata, dovada stand multe vile abandonate sau locuite abuziv de tigani.

Luni ne-am facut rapid un itinerariu. Locul pe care am tinut musai sa-l vedem a fost ansamblul muzeal de la Maldaresti: cula Greceanu, cula Duca, casa memoriala Duca si o biserica monument.

Cula (de la turcescul, kule, ce înseamnă turn) era loc de refugiu pentru o familie, dar şi locuinţă capabilă să îndeplinească toate funcţiunile vieţii de zi cu zi. Înalte, cu zidurile groase străpunse de metereze, câteodată având şi tuneluri secrete de fugă, aceste fortăreţe domestice s-au răspândit în tot spaţiul balcanic, mai ales după 1650, când incursiunile de jaf ale otomanilor se înmulţiseră pe fondul slăbirii autorităţii statelor din zonă. Atunci, proprietarii de terenuri hotărâseră să se apere cu forţe proprii.

Cula Greceanu a fost ridicată la sfârşitul secolului al XVIII-lea de jupan Gheorghe Măldărescu şi jupâniţa Ego Eva care ctitoresc şi biserica clădită în apropierea culei în anul 1790.

Tradiţia spune că această culă fiinţa într-o primă formă încă de la începutul secolului al XVII-lea, când căpitanul Tudor Maldăr, căzând în mâinile tătarilor, a cucerit-o pe fata hanului şi s-au refugiat împreună în cula de la Maldăreşti. Numită cula Greceanu în prezent, aceasta a fost dăruită drept zestre familiei Greceanu, descendentă a familiei Măldăreşti. Tradiţia spune că în trecut aceasta a fost renovată de însuşi Constantin Brâncoveanu, păstrând până astăzi modificările aduse de acesta. (Sursa: Revista Clipa)

De remarcat soba cu olane (coloanele de lut) specifica acestei zone.

Impunătoare prin masivitatea zidurilor, Cula Duca a fost construită în anul 1812 de Gheorghiță Măldărescu si mai este încă înconjurată de zidul inițial. Este de dată mai recentă decât cula Greceanu și are o arhitectură unitară. În 1907, un urmaș al Măldăreștilor a vândut clădirea lui I.G. Duca și, 55 de ani mai târziu, văduva acestuia a donat-o statului.

La culele Greceanu şi Duca de la Măldăreşti au fost turnate filmele Neînfricaţii, Drumul oaselor, Trandafirul galben şi Iancu Jianu haiducul.

Din complexul muzeal de la Măldărești, situat la 4 km de Horezu mai face parte si casa memorială I.G. Duca, construită în 1912 de omul politic liberal pentru a fi folosită drept casă de vacanță.

Pe drumul spre urmatorul obiectiv am oprit la o bariera ce semnala o cale ferata care nici macar nu exista pe harta. De fapt, era doar o sina ingusta pentru marfarele locale.

Am trecut si pe la Manastirea Horezu. Trebuie sa va spun ca e o senzatie foarte dubioasa sa vizitezi un astfel de asezamant in timpul iernii. E pustiu, nu vezi niciun pantof auriu cu toc cui sau decolteu generos ce apartin doamnelor sfioase si patrunse de credinta. Nu se aude nimic si abia daca surprinzi cate un colt de sutana. E creepy rau! Creepy dar placut. Cel mai mult mi-a placut usa de la biserica.

Next stop: Manastirea Hurezi. Asezare de mare angajament, cu ziduri inalte si constructii solide. Ansamblul cuprinde si patru asezari mai mici situatie in fiecare punct cardinal la exteriorul curtii manastiresti. Una dintre ele este o bisericuta frumos pictata aflata chiar la intrarea principala.

Si lungul drum catre manastire...

Marti a venit repede, repede. Numai ideea ca ne intoarcem acasa ne-a luat tot cheful asa ca am luat-o catinel spre Bucuresti. Am oprit insa la ansamblul muzeal Golesti (la 12 km de Pitesti, in satul cu acelasi nume) care a fost iar o surpriza extraordinara. Partea cu muzeul satului era inchisa, dar am putut vizita conacul si biserica veche de vizavi (pe afara). Pe aceasta moşie şi-au dat întâlnire diferite momente definitorii ale istoriei Ţării Româneşti. În secolul al XIX-lea, Tudor Vladimirescu şi-a petrecut ultimele zile din viaţă într-un foişor din curtea conacului, iar Carol Davila, părintele medicinei româneşti, şi-a scris la moşia soţiei primele tratate de medicină. Tot la Goleşti, fiul său, Alexandru Davila, punea bazele dramaturgiei româneşti.

Conacul familiei Golescu a fost ridicat în secolul al XVI-lea. Pe vremuri, un tunel secret făcea legătura între clădire şi malul drept al Argeşului dar intre timp s-a surpat. În schimb, de la etaj există o uşă secretă care dădea chiar în pivniţă.La pianina din salon a cântat chiar celebrul compozitor Frank Liszt, care a petrecut două săptămâni la Goleşti, la invitaţia lui Carol Davila. In salonul oriental boierii Goleşti îi primeau, în timpul epocii fanariote, pe domnitorii ţării, dregătorii de seamă şi înalţii prelaţi otomani. De altfel, acest conac izolat era un loc perfect pentru a pune ţara la cale, aici fiind decisă, în 1821, izgonirea domnilor fanarioţi.

O altă încăpere a aparţinut Anicăi Golescu şi soţului acesteia, doctorul francez Carol Davila, în timp ce în ultima cameră a conacului şi-a trăit ultimii ani din viaţă soţia lui Dinicu Golescu, Zoe.

O clădire restaurată recent este cea unde a funcţionat prima şcoală obştească, cu predare în limba română, din Ţara Românească. Şcoala a fost inaugurată de Dinicu Golescu, pe 1 mai 1826, şi a funcţionat după modelul francez, având acces la educaţie toţi copiii din acele locuri. Şcoala a funcţionat doar până în 1830. După revoluţia paşoptistă, şcoala a fost redeschisă de către fiica lui Dinicu Golescu, Zinca, ea plătind mai mulţi profesori pregătiţi în străinătate. (Sursa: Evenimentul Zilei)

De batzait

2011-02-15T08:57:00.001-08:00

Nasi si fini

2011-01-30T11:11:00.000-08:00

Weekend familist cu nasi si doua perechi de fini. Ceea ce m-a lasat cu intrebarea... finii intre ei cum se numesc? :)

Grupul vesel, la jumatatea traseului spre Curmatura.

Mandria excursiei: Raluca. A carat cat doi si a tinut pasul cu toti.

Zambetul lui Marius - reclama la pasta de dinti.

Smootch!

Marius, teritorial cu mancarea lui. Eliza asteapta...

In formula completa.

Sorin rasfata bestia...

Bestia doarme...

Bestia se joaca...

Ace de gheata.

Reflexie...

Cetatea Harman

Poza asta a rascolit amintiri...

La mare, la soare

2011-01-03T11:09:00.000-08:00

Mare si soare. Asta am servit noi de revelion. Si niste portii sanatoase de mancare, desigur.

Si cum optiunile romanesti nu ne-au satisfacut, am ales o varianta necaracteristica niciunuia dintre participantii la experiment: ultra all inclusive la bulgari.

Pe larg, a fost cam asa. Hotelul e superb, are o arhitectura deosebita si o panorama la fel. Camerele iti ofera tot confortul, toate au vedere la mare (care e la 10 metri distanta), au design modern si cu bun gust. Manerul de la robinet cam impractic. Mi-a luat 10 minute sa invat sa dau drumul la apa.

Punctul forte al locatiei: piscina (de data aceasta doar cea interioara - deschisa pe timp de iarna) uriasa in care te puteai balaci in voie. Ture de bazin destul de lejere, cu doar cateva obstacole burtoase care nu-si pot increti pielea decat in centru. Si baia turceasca, o oaza de rasfat. Mozaic bleo, albastru, turcoaz pe pereti, banci, bazinul cu apa rece. Baia cu aburi a fost o revelatie iar fantana cu mozaic caramiziu din centru iti oferea racoarea necesara. O sa-mi fie tare dor de locul acela epicureic. Placere si desfatare.

Vremea a fost suprarealista. In toata viata mea de constanteanca nu am trait asa ceva. Miezul iernii cu temperaturi de 5-7 grade, un cer senin impecabil, o mare curata, cristalina si inerta, un nisip ultrafin, fara mucuri de tigara si samburi de piersici si un soare orbitor. Aveai impresia ca e o primavara tarzie.

Ce a fost mai putin grozav... Sejurul a inceput neplacut. Un pranz auster de tip junk-food care ne-a facut sa ne intrebam ce inteleg bulgarii prin ultra all inclusive. La masa alaturata - niste romani imbecili de tipul parvenit care si-au manifestat nemultumirea destul de grobian. Am incercat sa nu mentin contactul vizual pentru a evita interactiunea. Cateodata mi-e rusine ca sunt romanca. Problema meniului neadecvat s-a rezolvat chiar la urmatoarea masa. Nu stiu daca s-ar fi remediat de la sine (poate chiar nu au fost pregatiti atunci, asa cum au declarat cei de la hotel) sau a fost efectul plangerii facute de nashul Marius. Cert e ca imediat a venit cineva in inspectie de la o agentie bulgara. Promptitudine de laudat.

Iar acea prima cina a dat startul unui proces indelungat de imbuibare ciclica: mic dejun, pranz, cina, mic dejun, pranz cina, mic dejun... M-am declarat invinsa de conceptul de ultra all inclusive care nu pune limita la mancare. Doar am platit ultra all inclusive, nu? :D Asa ca am mancat de toate. Era imposibil sa nu gasesti macar cateva lucruri care sa iti placa.: tocanite, fripturi, ciorba de burta, clatite calde dimineata. Mie mi-au placut toate. La masa de revelion am gustat curioasa chiar si o bucatica minuscula de purcel de lapte. Mai slabut la capitolul desert. Nu foarte diverse si nu foarte gustoase. In afara de ultima zi cand am primit eclere. :D

Apropos de revelion. A fost apogeul plictiselii. Toata actiunea era in bulgara si nu aveau subtitrare. Tot ce stim e ca am avut parte de niste dansuri folclorice interesante, cantec de cimpoi si o aparitie senzationala in persoana vedetei bulgare Gloria ( pe numele ei adevarat Galina Peneva Ivanova) care era o scobitoare uscativa cu doua tzatze anormal de pompate. O combinatie de Daniela Gyorfi si Cristina Spatar - regina aranbiului. Ibricul nu a rezistat tentatiei si s-a tras in poza cu ea.

Highlightul serii: focul de artificii bulgarian style. La miezul noptii, dupa ce toata lumea si-a aprins artificiile din dreptul farfuriei, a luat foc cosul de paine iar aerul era de nerespirat in toata sala, am iesit mai toti pe terasa sa admiram artificiile. Pana sa ne dumirim, un nene cu moaca de interlop scoate de sub sacou un pistol si il descarca in aer. Se uita la fii-su si zambeste mandru. Noi ne facem mici mici si evitam contactul vizual. De notat ca nenea interlop statea la masa din spatele nostru alaturi de alti interlopi burtosi si tatuati care aveau gagici focoase de interlopi.

Sa va zic si de gandacul gasit pe jos in lobby, cel care facea sauna si cel care gusta niste gem de capsuni de pe lingura din castron? Propun sa sarim peste partea asta. O pun in seama faptului ca hotelul a fost inchis in extrasezon.

Mai tot timpul nostru s-a impartit intre mancat, piscina, mancat, dormit, piscina, mancat. Ca sa mai iesim din letargie, ne-am plimbat prin Varna, am oftat la pantofii si posetele mai cochete si mai ieftine ca la noi si am apreciat rabdarea bulgarilor in trafic.

Am vizitat si un parc geologic misterios, un soi de padure falica, numita diplomat Padurea de Piatra, botezata de Urs "Hard as a rock".

In ultima zi am ales sa facem 100 de km in plus, pentru un ocol la Arbanasi si Veliko Tarnovo. In primul am mancat, am protestat la portiile minuscule (spre deosebire de faima pe care o aveau) si am admirat arhitectura unitara a satucului: caramida deschisa la culoare, lemn si pereti albi fara exceptie.

In Veliko am descoperit paradisul. Un local care aducea a "Carul cu bere", pe trei etaje, unde se serveau numai prajituri si dulciuri la preturi mai mult decat accesibile pentru noi (intre 4 si 7 lei). Dar ce prajituri, ce cremoase, ce arome, ce siroape, mmmmmmmmmmm. Ne-am facut plinul de dulce (dupa ce in prealabil facusem plinul de benzina mai ieftin ca la noi - 4,5 ron/litru) si am plecat acasa.

Pe scurt, a fost o experienta interesanta, nu a fost rau, dar putin probabil sa mai fac asa ceva inainte de 50 de ani.

After Ciucas

2011-01-03T10:44:00.000-08:00

Asadar, ziua de duminica, dupa Ciucas, mi-a fost dedicata, baietii fiind de acord sa facem si altceva decat sa inghetam in the middle of nowhere. Si anume sa inghetam in the middle of Brasov.

Centrul era animat si avea un aer surprinzator de cosmopolit. Cladirile vechi mi-au amintit de ce a pierdut Bucurestiul.

O scena mai putin ortodoxa, cu un Sf Duh cam spooky

Zgribulita

Pisica pe acoperisul "fierbinte"

Doi frati patati

Ciucas

2010-12-26T11:45:00.000-08:00

Iarna-i grea, omatu-i mare, riscul de avalansa asemenea, asa ca am ales varianta cea mai la indemana: Ciucasul.

M-am tavalit in zapada ca pe vremuri; aproape ca uitasem cum arata mormanele de omat. Si am avut parte de ele din plin coborand un valcel pe care putini il stiu si care, atunci cand este ales, este folosit in principal pentru schi de tura. De data aceasta, Marius a fost cel care s-a dat pe bete.

As vrea sa profit de aceasta ocazie si sa protestez cu privire la faptul ca am fost obligata de catre cei doi barbati cu care am impartit paturile sa ma culc la 7:30. E adevarat ca astfel mi s-a oferit posibilitatea sa devin experta in Block'd, unul dintre cele mai stupide jocuri de pe telefon, dar oasele mele s-au plans rau dupa 14 ore de stat in pat. Pentru ca da, baietii s-au trezit la 9:30.

Si de bine ce ne-am trezit ca am facut cunostinta cu furtuna imposibila de afara. Nu am putut vedea pe unde merg decat cu ochelarii de schi. Asa ca am coborat masina cat am putut de repede si ne-am indreptat catre Brasov. Dar despre asta... in episodul urmator.

On the road
Red lorry, yellow lorry

The boys in action

Trying to make an angel rabbit

Inspired... again

2010-12-26T11:42:00.001-08:00

Inspired

2010-12-05T02:28:00.000-08:00

... by Andra's "Ambientally Yours", I present you... a glimpse of my livingroom.

1 Decembrie mioritic

2010-12-02T11:44:00.000-08:00

Prima mea zapada la munte, toiul saptamanii, vant, frigutz = traseu de lene cu gashca din liceu. Pentru prima oara traseu ales de mine: din Predeal spre cabana Susai.

Obisnuiam sa merg acolo in facultate cu prietena mea care primea cate o prezenta la sport pentru asta. Doar ca memoria ma lasa, locurile s-au cam schimbat si am ratat intrarea, pornind de pe partia Cocosul. Dupa o ascensiune de aproape 40 min, in dreptul unei bucati mai plate, rasare un drum la stanga cu marcaj in cruce albastru care duce spre cabana.

Peisajul e ca in povesti, cu potecute marginite de braduti inzapeziti si presarate cu labute proaspete de ursulet. Noi ne-am gandit sa il avertizam ca suntem some big mean killing machines and we mean business si ca mai bine se tine departe daca nu vrea sa ramana fara mustati. Asa ca blanosul si-a calcat pe orgoliu si nu s-a aratat.

Am ajuns sus mai repede decat tineam minte (pe vremuri mi se parea drumul destul de obositor) si am fost luati repede in primire de vreo trei ciobanesti uriasi si vreo alti doi latzosi mai mici. Ne-am strecurat cat am putut de repede in cabana sub atenta lor supraveghere.

Acum sa va povestesc cate ceva despre Susai. Pe vremuri era o mica cabana de munte destinata celor care faceau drumetii in zona. Acum e un hotel de lux la 60 euro camera single, cu jacuzzi si piscina (cu vedere la munte) mai mare decat tot apartamentul meu. Cu alte cuvinte, muntzomanul de rand nu e chiar bine venit inauntru si nu are decat sa-si manance sendvisul afara pe scari, alaturi de catzei.

Dar noi ne respectam, ce valoarea noastra, asa ca ne-am incumetat la o ciorba, care de vacuta, care de burta. La 14 lei portia. Ciorbele ieftine din meniu (12 lei !) nici nu erau pe stoc. Asa ca da-i cu zeama, da-i cu paine, iar paine... vine nota de plata si notam si noi ca cele cateva felii de paine ne costa 10 lei. Asa ca ne aratam nemultumirea prin bacsisul aproape inexistent si o luam la vale.

Am compensat insa la Casa Ancutei din Busteni unde am impartit cu ursul o ciorba de fasole cu afumatura in coaja de paine, o tochitura si o portie de papanasi cu dulceata de fructe de padure, ce dieta mea!

Inapoi in Bucuresti, ne iau prin surprindere masinile-tzurtzure si ne oprim un pic in parculetul din fata parcarii sa imortalizam niste crengi inghetate.

Eu m-am ales cu tenul groaznic de iritat dupa vantul de la munte, dar all in all petrecerea noastra de romani a fost cat se poate de reusita.

P.S. Bravo Alex si multumesc ursului meu pentru pozele cocalare cu telefonul fara de care postul meu nu ar fi fost complet.

Astazi e ziua mea...

2010-11-29T11:00:00.000-08:00

... o zi frumoasa ca mine...
Da. Deci asta-s eu. Am dat de poza asta facuta acasa la Andra si Alex in Amsterdam si ma uit si ma tot uit cat de mult poate sa ma reprezinte. So enjoy...for my birthday.

Cugetare

2010-11-24T09:04:00.000-08:00

Ati observat vreodata cum locurile din troleu/metrou/tramvai destinate in general oamenilor istoviti de munca si lipsiti de vlaga sunt mereu ocupate de babe energice care fac slalom cu o viteza uimitoare pentru a intra in posesia "dreptului" lor?

Nota bene: aceste randuri nu reprezinta o ofensa la adresa babelor. Detinem babe si ne plac babele. Multe babe sunt cool. Dar unele sunt artagoase si-ti dau cu sacosa-n cap daca nu te dai la o parte in mijloacele de transport in comun.

Lespezi

2010-11-18T13:49:00.000-08:00

Sfarsit de saptamana animalic si albastru. Un urs, un iepure si un cer perfect.
Scurta noastra drumetie spre Vf. Lespezi (vreo 6 ore lenese, cu trantit pe iarba, atipit pe munte si imortalizat de peisaje) ne-a incarcat cu energie cat pentru o saptamana intreaga. Cecer senin! Ce metamorfoze de culori!

Specific barbatesc

2010-11-12T13:32:00.000-08:00

Iata un alt adevar inexprimabil exprimat.

Moarte lenta

2010-11-12T12:56:00.000-08:00

Moare cate putin cine se transforma in sclavul
obisnuintei, urmand in fiecare zi aceleasi
traiectorii; cine nu-si schimba existenta; cine nu
risca sa construiasca ceva nou; cine nu vorbeste cu
oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine
nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis; cine
nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile
"responsabile". Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu
citeste; cine nu asculta muzica; cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput; cine nu intreaba
de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne
intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o
fericire splendida.

Totul depinde de cum o traim... Daca va fi sa te
infierbanti, infierbanta-te la soare Daca va fi sa inseli,
inseala-ti stomacul.

Daca va fi sa plangi, plange de bucurie. Daca va
fi sa minti, minte in privinta varstei tale.

Daca va fi sa furi, fura
o sarutare. Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica. Daca va fi sa simti
foame, simte foame de iubire. Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi...

He who becomes the slave of habit,
who follows the same routes every day,
who never changes pace,
who does not risk and change the color of his clothes,
who does not speak and does not experience,
dies slowly.

He or she who shuns passion,
who prefers black on white,
dotting ones "it’s" rather than a bundle of emotions, the kind that make your eyes glimmer,
that turn a yawn into a smile,
that make the heart pound in the face of mistakes and feelings,
dies slowly.

He or she who does not turn things topsy-turvy,
who is unhappy at work,
who does not risk certainty for uncertainty,
to thus follow a dream,
those who do not forego sound advice at least once in their lives,
die slowly.

He who does not travel, who does not read,
who does not listen to music,
who does not find grace in himself,
she who does not find grace in herself,
dies slowly.

He who slowly destroys his own self-esteem,
who does not allow himself to be helped,
who spends days on end complaining about his own bad luck, about the rain that never stops,
dies slowly.

He or she who abandon a project before starting it, who fail to ask questions on subjects he doesn't know, he or she who don't reply when they are asked something they do know,
die slowly.

Let's try and avoid death in small doses,
reminding oneself that being alive requires an effort far greater than the simple fact of breathing.

Only a burning patience will lead
to the attainment of a splendid happiness.

Martha Medeiros

Toamna in Baiului

2010-11-01T14:55:00.001-07:00

Nu a fost nici pe departe atat de frumos ca prima oara cand am ajuns in muntii Baiului. Visam aceleasi culori fenomenale si vii de toamna timpurie. Dar deja e tarziu si totul pare aramiu sters. Cu cateva exceptii...

Hainele cele noi ale iepurelui

2010-10-25T11:16:00.000-07:00

What's cookin'

2010-10-24T09:57:00.000-07:00

Deci m-am maritat, deci m-am asezat la casa mea, deci copii nu fac, dar trebuie sa-mi exercit functiunile calitatii de nevasta, deci nu dau cu aspiratorul, dar fac ordine, deci am gatit ceva bun. Deci va trebui sa ma credeti pe cuvant ca ambele doua au fost delicioase. :D

Imaginea nr. 1 - Piftie de cocosh eco, dupa o reteta traditionala transmisa din generatie in generatie. Cocos decapitat si defulguit la mama la tzara.

Imaginea nr.2 - Cheese cake, o prajitura internationala, de negasit la noi. Nu are nicio legatura cu placinta cu branza dulce. Atentie, efecte orgasmice!

Return to innocence

2010-10-22T13:57:00.000-07:00

Beware

2010-10-22T13:44:00.000-07:00

Pe o usa din drumul meu...

I'm alive I say, I'm alive

2010-10-03T10:14:00.000-07:00

Da, stiu ca activitatea mea pe blog a fost moarta ca pielea mea de pe calcaie, dar ce pot sa spun? Femeia (si doar absolut miraculos, in anumite conditii total iesite din comun... si "ginericul") e ocupata cand are de facut pregatiri de nunta; si apoi a mai fost si honeyweeku... Intelegeti...

Nu, n-am poze de la nunta. Inca. Imi rod unghiile de nerabdare incat in curand nu o sa mai am cu ce sa zgarii ursul.

Dar ca aperitiv, sa va spun de Amsterdam.

Amsterdamul e frumos.
Amsterdamul e aglomerat si colorat.
Amsterdamul e o perla pe o mlastina.
Amsterdamul e plin de canale cotinde incantatoare, rate, gaste si lebede.
Amsterdamul e foarte scump.
Amsterdamul e dezinhibat.
Amsterdamul e plin de biciclete, dintre care multe abandonate.
Amsterdamul e vechi dar bine intretinut.
Amsterdamul e plin de curve (noaptea topmodele, ziua negreze obeze rascracite), sexshopuri, cinema XXX, sali de spectacol cu sex live.
Amsterdamul e plin de "cafenele" si fum de iarba.
Amsterdamul e... in multe feluri.

Olandezii sunt politicosi, relaxati si zambitori.
Olandezii de cele mai multe ori n-au perdele la geamuri nici cand stau la parter (am savurat minunate scene domestice de sufragerie sau bucatarie).
Olandezele sunt inalte, slabe, deseori blonde, cu cizme lungi, colanti grosi, fuste scurte si desigur... biciclete.
Olandezii pe bicicleta au prioritate in fata pietonilor.
Olandezii nu au masini (pentru ca e scump si n-au unde sa le parcheze)
Olandezii au copii infernal de zgomotosi si ingrozitori. Si totusi cand cresc sunt politicosi, relaxati si zambitori.
Olandezii n-au bucatarie proprie. Doar sendvisuri cu hering si niste clatite minuscule care nu am aflat inca cum se mananca. Si totusi e plin de restaurante.
Olandezii au saboti si mori de vant si branze si flori.
Olandezii au Heineken.

A fost o vacanta nesperat de reusita desi Amsterdamul nu a fost deloc ce ne asteptam sa fie. Am savurat din plin fiecare locusor, fiecare alergatura de la un muzeu la altul, fiecare sendvis cu hering si hamburger cu vita adevarata si branza de capra. Si desigur, inca salivez dupa Ben&Jerry, cea mai buna inghetata ever! Iar Andra si prietenii ne-au aratat viata din interior, din capatul scarilor olandeze inguste, si asta a contribuit enorm la intrarea in atmosfera olandeza, atat de diferita si placuta.

La gradina zoologica

In sera cu fluturi

Acasa la Rembrandt

By Van Gogh

Peisaje olandeze

Cultul pisicii obeze la olandezi

Alte gradini (putine) si case

Barcute (selectie din miile)

Biciclete in toate locurile, formele, culorile si marimile.

Cupa Malinului 2010 reloaded

2010-05-29T13:35:00.000-07:00

Fuse si Malinul...
Daca saptamana trecuta am facut tzurtzuri, azi nu stiam ce sa mai dau jos de pe mine.
Vizibilitatea a fost buna pana spre sfarsitul concursului cand am fost invadati iar de o ceata laptoasa.
Nimeni nu si-a rupt nimic, dar tot a fost palpitant :), asa ca iata cateva filmulete:

Malin 2010 trial

2010-05-26T10:30:00.000-07:00

A plouat, a nins, a fost frig. Competitorii de la Cupa Malinului de anul acesta au facut turturi pana s-a luat decizia de amanare pe weekendul urmator. Unii s-au incumetat insa sa coboare valea chiar si pe ceata aceea laptoasa.
Pozele sunt putine si proaste. Poate weekendul viitor avem vizibilitate mai buna.

Swingers

2010-05-09T00:32:00.000-07:00

De regula Ursul savureaza un fericit ménage à trois cu Mariusica si Diana lui. Uneori mai facem si swinging. Ursul cu Diana lui Mariusica. Ieri a fost Mariusica cu Iepurele.
Plimbarica agale in Ciucas, pe Culmea Zaganu, Varful Gropsoare (m-a invatat Mariusica papagaliceste in lectia lui de geografie).

Am prins zi destul de frumoasa. Adica n-a plouat, ceea ce e pretty good pentru Ciucas. Cateva petice de zapada, numa bune sa patineze Marius putin pe ele.

Am admirat si flora de primavara a Ciucasului: branduse, gentiene neon blue si niste flori violete neidentificabile inca.
Sa nu uitam nici de fauna: un purcel de catel de la cabana Silva, unde ne-am oprit sa sarbatorim urcusul cu o ciorba de vacuta.

Resedinta lu' mama e la tara

2010-05-05T11:06:00.000-07:00

Din lipsa de alte idei, am pornit-o catre eterna Dobroge care ma asteapta mereu sa-mi faca pielea de gaina atunci cand ii bat campiile si dealurile aride.

Si ca sa nu ma plictisesc in curte la mama, am decis peste noapte sa facem o sera. Pe care eu zic ca am dus-o la bun sfarsit. Doar ca am plantat rasadurile cam anapoda. Sper sa se reglementeze intre timp. Si desigur ca am uitat complet sa imortalizez produsul final. Poate vizita urmatoare, cu niste rosii mari si tzatzoase pe fundal.Bonusul nostru a fost Rona, rotweilerul de doar 10 luni care, de nu ai stii cat e de jucausa si iubareata, ti-ar ingheta sangele-n vine cand ai vedea-o alergand tagadam tagadam catre tine. Atasez imagini ilustrative. De mentionat ca atat a insistat sa fie luata in brate, incat hainele mele s-au murdarit mai mult de la ea decat de la constructii.

Herculane & around

2010-05-05T09:44:00.000-07:00

Am ramas datoare pentru Pasti. Carina ne-a facut sa renuntam la cortul proaspat achizitionat si am petrecut sarbatorile in familii. Trei la numar.

Domnul Benko ne-a dus si-n excursie pe Clisura Dunarii.
Sunt multe locuri frumoase de vazut, dar, desi ma repet, pacat ca totul e in paragina.

Iata si cateva locuri de vizitat in zona:

~ Manastirea Sfanta Ana - o istorie foarte interesanta (Adresa: str. Pamfil Şeicaru, nr. 6, Orşova, judeţul Mehedinţi)

~ Pesterile “fierbinti” de la Herculane: Pestera cu Aburi: 1-1½ ora urcus pe poteca (marcaj triunghi albastru); Pestera cu Aburi; Pestera lui Adam; Pestera Hotilor: ¾-1 ora coboras printre cleanturi pe panta inclinata puternic, cu arboret sau grohotis (fara marcaj); Pestera Hotilor; Pestera de la Despicatura - Baile Herculane: cca 600 m poteca (marcaj cruce albastra) si pe Strada Uzinei pana in Piata Hercule: in total ¼ ora.
~ Cazanele Dunarii (se afla la sud-vest si nord-est de localitatea Dubova, intre Valea Ogradena si Ogasul Turcului)

~ Statuia lui Decebal in munte (se poate vedea de pe DN 57, care leaga Eselnita de Dubova)

~ Manastirea Mraconia (la cativa metri mai jos de statuia lui Decebal)

~ Tabula Traiana (se afla pe malul sarbesc, aproape de Cazanele Mici, in dreptul fostului asezamant al satului Ogradena, inainte de statuia lui Decebal)

~Amintiti-va si de paradisiaca insula Ada Kaleh.

Era foarte tentanta si o baie in apa termala, dar bazinele sunt doar vreo 3, sunt extrem de mici, supraaglomerate si pline de mizerie in jur.

Pentru campare, recomand campingul german Herculanes (extrem de curat, apa calda, servicii de calitate) situat langa gara. (numai cu rezervare din timp pe perioada verii:
Tel : +40 255 523 458; Mobil : +40 726 145 969)

Si era sa uit de revelatia excursiei: Cheile Tesnei (in muntii Mehedinti, la vreo 8 km de Herculane spre Tg Jiu). Dupa un urcus de vreo 45 min, mers lejer, in care nu vezi nimic decat copaci si pamant in panta, ai brusc o revelatie. La cotitura de dupa peretele de stanca se iveste o minunatie de canion sapat de un rausor fashnetz. Poti petrece ore pe cararea ingusta ce insoteste raul bucurandu-te de un peisaj coplesitor, de poveste.

PS: poze mai vechi din Herculane gasiti si in postul meu de anul trecut de 1 mai.

Leneveala primavaratica

2010-03-21T13:49:00.000-07:00

Ursul - alpin ca intotdeauna.A zbughit-o pe coclauri montane in ciuda riscului de avalansa.
Iepurele, adica subsemnata - a preferat calea mai usoara. M-am plimbat prin zona Bran Moeciu, pe unde ne-am stabilit cartierul general, starnind curiozitatea, admiratia si stupoarea catorva babe la intrebarea "Sar'na, cum ajung si eu acolo sus pe deal?" cand zaream cate-o ramasita de sat suspendat pe niste coline mai inalte si care nu prezentau poteca la indemana.
Asadar, am facut poze la castel, la dobitoace si ce-am mai gasit pe drum. Iar duminica am vizitat cu ursul Cheile Gradistei, care sunt minuscule dar ascund un superb cartier rezidential si pestera Liliecilor din... Pestera (spre Magura).
Aaa, si inca ceva. Branul a fost retrocedat. Biletul e acum 20 ron ca sa vezi niste camere goale. Tot mobilierul, patrimoniu de stat, a fost mutat in vechea vama ce statea la portile cetatii si care acum e renovata. Merita sa mergeti. E imediat mai jos de castel. Si costa doar 4 lei. Si inca un pont; vizavi, trecand un podet, o sa descoperiti intr-o stanca locul in care s-a gasit inima reginei Maria a Romaniei dupa ce a fost adusa de la Balcic si inainte sa fie mutata intr-un muzeu din Bucuresti.

Guess

2010-03-10T12:18:00.000-08:00

... where we're going in our honeyweek!

Boschetareala continua

2010-03-07T01:37:00.000-08:00

In perpetuarea noului meu hobby, ramas in folclorul intern drept "case care plang", am ajuns sa-l cunosc pentru Exploratorul Urban, noul meu guru in ceea ce priveste meticulozitatea cercetarii si curiozitatea fotografica.

Asadar, dupa un plan bine alcatuit, am pornit intr-o sambata cu cer noros sa "simtem vibratia pietrei" unor cladiri ce inca pastreaza frumusetea si aerul boem de odinioara. S-au imbogatit insa cu multa tristete, lasate prada abandonului si ruinei.

Pelerinajul nostru a inceput cu Biserica fostului Sat Stroesti din Fierbinti-Targ, judetul Ialomita. Aceasta a fost in mare parte inghitita de apele rezultate in urma construirii unui baraj, ca si intregul sat de altfel, dar in anumite perioade, cand apa se retrage, este vizitabila.

Apoi, o vizita rapida la Manastirea Balamuci.

Detaliu de fatada cu iluzie optica- coltul este la interior sau exterior?

Am intrat pe sest in Conacul Hagi Tudorache de la Maxineni. Exploratorul tragea de mine sa ma grabesc. Ursul mormaia nelinistit. Eu eram deja hipnotizata.

O frumusete de conac, parasit in urma unui cutremur puternic, poarta urmele unei renovari ulterioare de prost gust (sub vopseaua scorojita se intrevede tencuiala varuita in stiluri de secol XIX). Acum e ingramadit intre niste mormane de pamant.

Tavan imitatie de lemn:

Alt colt de tavan:

Casa scarii - azi, se mai vede doar urma acestora; au fost furate ca majoritatea materialelor care puteau fi exploatate intr-un fel sau altul.

Nu am zabovit mult nici la biserica de mai jos; desi e veche, a fost renovata intr-un "modernism" odios.

In spatele curtii, spiritul gospodaresc monahal isi spune cuvantul; e bine de stiut unde ajung sperantele si rugaciunile noastre.

Am surprins insa cateva chipuri de eroi de pe un monument comun.

Cel din urma si mai impresionat obiectiv l-a constituit Conacul de la Maineasca din Petrachioaia, judetul Ilfov. Era in spatele unei biserici si a trebuit sa-mi salt pufosenia de dos peste gard, dar a meritat. Dar pe sistemul blondei devenita bruneta care ocheste podul peste raul cu crocodili in loc sa il treaca inot, ni s-a revelat ulterior ca exista si o intrare normala pe langa biserica.

Clopotnita de la intrare:

Explicatia a venit din partea unei batranici din sat care ne-a surprins in flagrant si care s-a nimerit sa fie si cea care incerca sa ocroteasca ce-a mai ramas din acest conac. Probabil isi fugarea vecinii cu facaletul sa nu ma prade lemnul. Tot de la ea am aflat ca fusese confiscat de comunisti si transformat in cazarma.

Acum are un aer spooky de Scooby-Doo dar m-a facut foarte nostalgica gandindu-ma ce bine arata odata si ce arhitectura frumoasa se facea pe vremuri.

Vedere dintr-o anexa devenita cantina, peste tejghea.

Si desigur, amprenta ultimilor inhabitanti:

Cantece de semineu

2010-01-31T05:00:00.000-08:00

... sau dupa caz... cantece de masina. Caci asta ascult obsedant cand sunt pe roti de cand am cumparat albumul.
Si-mi vine sa dansez tango cu volanul si sa fredonez vecinului de semafor...
(pauza: tocmai am ochit o ciocanitoare ciocaning cadentat in copacul puchinos din fata camerei mele)
Deci cum ziceam... Nicu Alifantis - Cantece de semineu. Un album... ca miezul de cozonac. Go and get it while it's hot.