In perpetuarea noului meu hobby, ramas in folclorul intern drept "case care plang", am ajuns sa-l cunosc pentru
Exploratorul Urban, noul meu guru in ceea ce priveste meticulozitatea cercetarii si curiozitatea fotografica.
Asadar, dupa un plan bine alcatuit, am pornit intr-o sambata cu cer noros sa "simtem vibratia pietrei" unor cladiri ce inca pastreaza frumusetea si aerul boem de odinioara. S-au imbogatit insa cu multa tristete, lasate prada abandonului si ruinei.
Pelerinajul nostru a inceput cu Biserica fostului Sat Stroesti din Fierbinti-Targ, judetul Ialomita. Aceasta a fost in mare parte inghitita de apele rezultate in urma construirii unui baraj, ca si intregul sat de altfel, dar in anumite perioade, cand apa se retrage, este vizitabila.
Apoi, o vizita rapida la Manastirea Balamuci.
Detaliu de fatada cu iluzie optica- coltul este la interior sau exterior?
Am intrat pe sest in Conacul Hagi Tudorache de la Maxineni. Exploratorul tragea de mine sa ma grabesc. Ursul mormaia nelinistit. Eu eram deja hipnotizata.
O frumusete de conac, parasit in urma unui cutremur puternic, poarta urmele unei renovari ulterioare de prost gust (sub vopseaua scorojita se intrevede tencuiala varuita in stiluri de secol XIX). Acum e ingramadit intre niste mormane de pamant.
Tavan imitatie de lemn:
Alt colt de tavan:
Casa scarii - azi, se mai vede doar urma acestora; au fost furate ca majoritatea materialelor care puteau fi exploatate intr-un fel sau altul.
Nu am zabovit mult nici la biserica de mai jos; desi e veche, a fost renovata intr-un "modernism" odios.
In spatele curtii, spiritul gospodaresc monahal isi spune cuvantul; e bine de stiut unde ajung sperantele si rugaciunile noastre.
Am surprins insa cateva chipuri de eroi de pe un monument comun.
Cel din urma si mai impresionat obiectiv l-a constituit Conacul de la Maineasca din Petrachioaia, judetul Ilfov. Era in spatele unei biserici si a trebuit sa-mi salt pufosenia de dos peste gard, dar a meritat. Dar pe sistemul blondei devenita bruneta care ocheste podul peste raul cu crocodili in loc sa il treaca inot, ni s-a revelat ulterior ca exista si o intrare normala pe langa biserica.
Clopotnita de la intrare:
Explicatia a venit din partea unei batranici din sat care ne-a surprins in flagrant si care s-a nimerit sa fie si cea care incerca sa ocroteasca ce-a mai ramas din acest conac. Probabil isi fugarea vecinii cu facaletul sa nu ma prade lemnul. Tot de la ea am aflat ca fusese confiscat de comunisti si transformat in cazarma.
Acum are un aer spooky de Scooby-Doo dar m-a facut foarte nostalgica gandindu-ma ce bine arata odata si ce arhitectura frumoasa se facea pe vremuri.
Vedere dintr-o anexa devenita cantina, peste tejghea.
Si desigur, amprenta ultimilor inhabitanti:
