Inca de pe DN1 promitea a fi o zi superba, cu un cer perfect si varfuri pudrate de zapada.
Noi in actiune
Culmea Zamora
Pe drum
Cand am ajuns sus insa deja se indrepta amenintator catre noi un nor urias, negru si nesuferit. Am luat-o la picior si curand ne-am pierdut prin ceata si rafale de vant. Sa nu mai vorbesc de zapada de pe poteca in care ne ingropam picioarele spre surprinderea noastra. La intoarcere am vazut si urmele cuiva care se incumetase la un schi de tura. Si chiar avea pe ce.
Ne-am oprit des pentru poze atunci cand ceata binevoia sa se dea la o parte insa cand sa ne apropiem de varful al mare ni se cam taiase cheful. Nu se vedea nimic in fata, zapada ne cam incetinea si ne era foame. Lenea ne soptea sa ne intoarcem. Fix atunci s-a deschis brusc cerul, norul s-a imprastiat iar marea de alb a varfurilor ne-a motivat sa fugim incolo, in ciuda orei tarzii.
Asa ca ne-am atins obiectivul si am galopat inapoi la vale sperand si la niste poze de apus pe langa gondola. Din pacate lumina nu a prea tinut cont de ifosele noastre de fotografi amatori.
Partiile din Azuga erau cam goale (in afara de cea mica, pentru incepatori) si erau teoretic functionale doar pe o parte. Ce a fost surprinzator insa e ca la 4:30 nu am avut blocaj pe Valea Prahovei la revenirea in capitala. Probabil se inghesuisera deja in cursul diminetii.
Ziua a fost superba, zapada ne-a luat prin surprindere in mod placut si ne-a dat ideea sa dormim la o stana intr-un weekend ca sa prindem un rasarit pe creasta. Who's in? :)
