Ajunsi in Baile Olanesti, gazda noastra ne spune ca drumul forestier e inca inzapezit si ca nu avem cum sa ajungem acolo. Entuziasmul scade.
Asa ca schimbam planul. Mergem cu masina pana la Manastirea Pahomie si apoi incercam o plimbare catre creasta Builei. Dupa vreo 14 km de drum forestier, Jeni Jegoasa cedeaza si derapeaza pe o bucata de gheata, in panta, inainte de o curba. Entuziasmul se clatina.
Cinci minute mai tarziu ni se aseaza in coada un SUV cu un famelion la bord. Arata iritat. Jumatate de ora mai tarziu, lanturi puse, incurcate, roata demontata si remontat de lanturi, reusim sa ne urnim si sa facem loc famelionului. Moralul este la pamant, plangand isteric si dand din picioare.
La doi kilometri mai departe ajungem la Manastirea Pahomie. E liniste, e frumos, e soare afara, pasarelele ciripesc si izvorul susura. Entuziasmul prinde viata.
Din pisania actuala a schitului rezulta ca intemeietori sunt Pahomie monahul si Sava Haiducul, in anul 1520, justificandu-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.
Dupa o alta pisanie, acest Pahomie nu ar fi altul decat marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Manastirii Bistrita, care in anii 1519-1520, cand recladeste Bistrita, daramata de tunul lui Mihnea cel Rau in anul 1509, zideste si Schitul Pahomie, in amintirea faptului ca la Izvorul Frumos, in pustietatea masivului Buila, in drumul pe care-l cauta prin padure ca sa ajunga la Sibiu, spre a scapa de urgia lui Mihnea, isi gaseste salvarea vietii sale si a celor care il insoteau in pribegie. Printre prietenii sai se afla capitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, pentru faptul ca, zabovind stapanul sau de mai multa vreme aici, deseori a facut incursiuni prin localitatile invecinate, pentru a face rost de hrana. (Sursa si detalii).
Bun... Am ajuns. Am gasit si un marcaj turistic. Doar pe primii doi copaci. Dupa care...totul dispare in balarii la propriu. Dupa ce m-am zgariat toata in zmeuri si alti arbusti, am ramas blocati in drumul catre coasta care parea atat de aproape. Pe-aici nu se trece si basta! Entuziasmul isi da ultima suflare.
Ne intoarcem la masina cu buza umflata mai rau ca dupa o injectie cu botox. Pe drumul de intoarcere oprim la schitul Iezer. Dragutzel. Mancam salam pe banca de la intrare.
In apropierea actualului schit a existat un schit mai vechi din lemn, atestat documentar inca din anii 1495-1501, in vremea lui Radu cel Mare, care a acordat schitului unele venituri. Schitul actual a fost ctitorit de Mircea Ciobanul si de sotia sa, Doamna Chiajna, intre anii 1552-1553, lucrarile insa au fost terminate in anii 1567-1568, dupa moartea ctitorului. (Sursa: Wikimapia)
Oprim si in Satul Cheia pentru a achizitiona bubbley (guess what that is) cause I so need to get drunk. Dar staruim oleaca si pentru cele sfinte: photoshoot la o biserica de sec XVII in satul Cheia.
A doua zi looks light and bright. Tactica prevede sa abordam schitul Patrunsa (la care nu am putut ajunge de la Pahomie cu o zi inainte din cauza zapezii) din alt punct, satul Barbatesti. Urmeaza drum forestier, plimbare de 25 minute pe drum forestier, trekking de peste o ora pe o panta interminabil de noroioasa. Zici ca era bulevard de geriatrie in bocanci. Toata lumea cobora de la schit. Sa fi fost vreo sarbatoare duminica trecuta?
Imi place schitul. E muncit. Ditamai biserica in the middle of nowhere. Fiecare calugar are casuta lui in miniatura, panou solar si WC din lemn in curte.Acest schit a fost construit in 1740 de catre Episcopul Climent al Ramnicului in amintirea faptului ca aici a fost nascut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugara peste munte de frica unei invazii turcesti, adapostindu-se la poalele muntelui Buila, in locul numit astazi Patrunsa. (Sursa si detalii)
Ursul devine iremediabil atras de varf. Desi era vreo 3 dupa-masa nu am putut rezista tzeposului si ma invoiesc sa-l astept la manastire pana se intoarce. Stau pe-o buturuga vreo 2 ore sa nu deranjez calugarii. Deja eram singura dama pe o raza de cativa kilometri. Frigul ma cuprinde treptat si ma zgribulesc ca un iepure pufos pe buturuga mea. Soarele nu-mi mai ajungea.
O oarecare salvare vine de la un "frate" care ma cheama la vecernie. Nu cred ca m-am bucurat vreodata atat de tare sa intru intr-o biserica. Biserica era cam singurul loc de acolo unde aveam acces dar nu oferea caldura de care aveam nevoie. Era la fel de frig ca afara, doar ca nu batea vantul. Ma asez pe primul scaun de langa usa sa nu tulbur testosteronul. Ursul apare aproape de ora 6 cu poze, un zambet larg si obisnuita-i logoree postmontana.
Si cam atata fu weekendul nostru.
2 comments:
Sunt bogdan, de pe bogdanjournal. Deși nu știu nici acum de unde a venit întrebarea ta - nu am scris niciodată până acum pe acest blog - îmi place blogul tău, o să-l bag la la blogrollul meu.
Ai un mare talent, acela de a surprinde frumosul în pozele tale. Asm descoperit Olăneștiul acum câțiva ani și de atunci mă duc în fiecare an pe acolo, să-mi încarc bateriile – nu am nicio treabă cu cura de apă minerală! :) -, zona adiacentă este superbă.
Olalala Dienel...superb weekendu', iar uneori o "curatare" spirituala nu strica, chiar si nevoita. La mai multe astfel de drumetii!
Post a Comment