Prima mea zapada la munte, toiul saptamanii, vant, frigutz = traseu de lene cu gashca din liceu. Pentru prima oara traseu ales de mine: din Predeal spre cabana Susai.
Obisnuiam sa merg acolo in facultate cu prietena mea care primea cate o prezenta la sport pentru asta. Doar ca memoria ma lasa, locurile s-au cam schimbat si am ratat intrarea, pornind de pe partia Cocosul. Dupa o ascensiune de aproape 40 min, in dreptul unei bucati mai plate, rasare un drum la stanga cu marcaj in cruce albastru care duce spre cabana.
Peisajul e ca in povesti, cu potecute marginite de braduti inzapeziti si presarate cu labute proaspete de ursulet. Noi ne-am gandit sa il avertizam ca suntem some big mean killing machines and we mean business si ca mai bine se tine departe daca nu vrea sa ramana fara mustati. Asa ca blanosul si-a calcat pe orgoliu si nu s-a aratat.
Am ajuns sus mai repede decat tineam minte (pe vremuri mi se parea drumul destul de obositor) si am fost luati repede in primire de vreo trei ciobanesti uriasi si vreo alti doi latzosi mai mici. Ne-am strecurat cat am putut de repede in cabana sub atenta lor supraveghere.
Acum sa va povestesc cate ceva despre Susai. Pe vremuri era o mica cabana de munte destinata celor care faceau drumetii in zona. Acum e un hotel de lux la 60 euro camera single, cu jacuzzi si piscina (cu vedere la munte) mai mare decat tot apartamentul meu. Cu alte cuvinte, muntzomanul de rand nu e chiar bine venit inauntru si nu are decat sa-si manance sendvisul afara pe scari, alaturi de catzei.
Dar noi ne respectam, ce valoarea noastra, asa ca ne-am incumetat la o ciorba, care de vacuta, care de burta. La 14 lei portia. Ciorbele ieftine din meniu (12 lei !) nici nu erau pe stoc. Asa ca da-i cu zeama, da-i cu paine, iar paine... vine nota de plata si notam si noi ca cele cateva felii de paine ne costa 10 lei. Asa ca ne aratam nemultumirea prin bacsisul aproape inexistent si o luam la vale.
Am compensat insa la Casa Ancutei din Busteni unde am impartit cu ursul o ciorba de fasole cu afumatura in coaja de paine, o tochitura si o portie de papanasi cu dulceata de fructe de padure, ce dieta mea!
Inapoi in Bucuresti, ne iau prin surprindere masinile-tzurtzure si ne oprim un pic in parculetul din fata parcarii sa imortalizam niste crengi inghetate.
Eu m-am ales cu tenul groaznic de iritat dupa vantul de la munte, dar all in all petrecerea noastra de romani a fost cat se poate de reusita.
P.S. Bravo Alex si multumesc
ursului meu pentru pozele cocalare cu telefonul fara de care postul meu nu ar fi fost complet.
Red lorry, yellow lorry
The boys in action
