Turism ecumenic

Aveam planuri marete pentru sambata trecuta. O zi asa frumoasa cerea fapte mari. Dupa lungi dezbateri (se pare ca gasim din ce in ce mai greu destinatii de weekend, asteptam sugestii) am votat pentru escalada in Cheile Folea.

Ajunsi in Baile Olanesti, gazda noastra ne spune ca drumul forestier e inca inzapezit si ca nu avem cum sa ajungem acolo. Entuziasmul scade.

Asa ca schimbam planul. Mergem cu masina pana la Manastirea Pahomie si apoi incercam o plimbare catre creasta Builei. Dupa vreo 14 km de drum forestier, Jeni Jegoasa cedeaza si derapeaza pe o bucata de gheata, in panta, inainte de o curba. Entuziasmul se clatina.

Cinci minute mai tarziu ni se aseaza in coada un SUV cu un famelion la bord. Arata iritat. Jumatate de ora mai tarziu, lanturi puse, incurcate, roata demontata si remontat de lanturi, reusim sa ne urnim si sa facem loc famelionului. Moralul este la pamant, plangand isteric si dand din picioare.

La doi kilometri mai departe ajungem la Manastirea Pahomie. E liniste, e frumos, e soare afara, pasarelele ciripesc si izvorul susura. Entuziasmul prinde viata.

Din pisania actuala a schitului rezulta ca intemeietori sunt Pahomie monahul si Sava Haiducul, in anul 1520, justificandu-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.

Dupa o alta pisanie, acest Pahomie nu ar fi altul decat marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Manastirii Bistrita, care in anii 1519-1520, cand recladeste Bistrita, daramata de tunul lui Mihnea cel Rau in anul 1509, zideste si Schitul Pahomie, in amintirea faptului ca la Izvorul Frumos, in pustietatea masivului Buila, in drumul pe care-l cauta prin padure ca sa ajunga la Sibiu, spre a scapa de urgia lui Mihnea, isi gaseste salvarea vietii sale si a celor care il insoteau in pribegie. Printre prietenii sai se afla capitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, pentru faptul ca, zabovind stapanul sau de mai multa vreme aici, deseori a facut incursiuni prin localitatile invecinate, pentru a face rost de hrana. (Sursa si detalii).

Bun... Am ajuns. Am gasit si un marcaj turistic. Doar pe primii doi copaci. Dupa care...totul dispare in balarii la propriu. Dupa ce m-am zgariat toata in zmeuri si alti arbusti, am ramas blocati in drumul catre coasta care parea atat de aproape. Pe-aici nu se trece si basta! Entuziasmul isi da ultima suflare.

Ne intoarcem la masina cu buza umflata mai rau ca dupa o injectie cu botox. Pe drumul de intoarcere oprim la schitul Iezer. Dragutzel. Mancam salam pe banca de la intrare.

In apropierea actualului schit a existat un schit mai vechi din lemn, atestat documentar inca din anii 1495-1501, in vremea lui Radu cel Mare, care a acordat schitului unele venituri. Schitul actual a fost ctitorit de Mircea Ciobanul si de sotia sa, Doamna Chiajna, intre anii 1552-1553, lucrarile insa au fost terminate in anii 1567-1568, dupa moartea ctitorului. (Sursa: Wikimapia)

Oprim si in Satul Cheia pentru a achizitiona bubbley (guess what that is) cause I so need to get drunk. Dar staruim oleaca si pentru cele sfinte: photoshoot la o biserica de sec XVII in satul Cheia.
A doua zi looks light and bright. Tactica prevede sa abordam schitul Patrunsa (la care nu am putut ajunge de la Pahomie cu o zi inainte din cauza zapezii) din alt punct, satul Barbatesti. Urmeaza drum forestier, plimbare de 25 minute pe drum forestier, trekking de peste o ora pe o panta interminabil de noroioasa. Zici ca era bulevard de geriatrie in bocanci. Toata lumea cobora de la schit. Sa fi fost vreo sarbatoare duminica trecuta?

Imi place schitul. E muncit. Ditamai biserica in the middle of nowhere. Fiecare calugar are casuta lui in miniatura, panou solar si WC din lemn in curte.

Acest schit a fost construit in 1740 de catre Episcopul Climent al Ramnicului in amintirea faptului ca aici a fost nascut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugara peste munte de frica unei invazii turcesti, adapostindu-se la poalele muntelui Buila, in locul numit astazi Patrunsa. (Sursa si detalii)


Ursul devine iremediabil atras de varf. Desi era vreo 3 dupa-masa nu am putut rezista tzeposului si ma invoiesc sa-l astept la manastire pana se intoarce. Stau pe-o buturuga vreo 2 ore sa nu deranjez calugarii. Deja eram singura dama pe o raza de cativa kilometri. Frigul ma cuprinde treptat si ma zgribulesc ca un iepure pufos pe buturuga mea. Soarele nu-mi mai ajungea.

O oarecare salvare vine de la un "frate" care ma cheama la vecernie. Nu cred ca m-am bucurat vreodata atat de tare sa intru intr-o biserica. Biserica era cam singurul loc de acolo unde aveam acces dar nu oferea caldura de care aveam nevoie. Era la fel de frig ca afara, doar ca nu batea vantul. Ma asez pe primul scaun de langa usa sa nu tulbur testosteronul. Ursul apare aproape de ora 6 cu poze, un zambet larg si obisnuita-i logoree postmontana.

Si cam atata fu weekendul nostru.

Decombres a cinq

Eu si patru baieti tinerei, care de care mai barbosi si Ursul la munca. Zi de profitat si bagat masina prin hartoape pentru a fotografia ziduri uitate de lume.

Prima oprire: incalcarea proprietatii private - plimbare printre boscheti desi si agatatori pentru a ajunge la Capela Stella Maris. Construită după modelul capelei regale Stella Maris de la Balcic, a fost ridicata la începutul secolului XX, de omul politic Victor Antonescu, originar din Vităneşti, fost ministru de finanţe al României în perioada interbelică. Proprietarii conacului, Victor Antonescu şi soţia lui Eliza au primit de la regina Maria planurile capelei regale Stella Maris de la Balcic, în 1936 şi au demarat construcţia capelei de la Vităneşti, copie fidelă a celebrului lăcaş de cult al reginei.
Ruinele Manastirii Baldovinesti (sec. XVII), sat Baldovinesti, comuna Ciolanesti

Pivnitele Curtii Balaceanu, sat Balaci

Satul Balaci: numele sau este pomenit într-un document sârbesc din sec. al XIII-lea, în care este menţionat cneazul Balacico din Balaci. Este locul de origine al faimoasei familii a Bălăcenilor, ultimul boier din familie fiind Constantin Bălăceanu-Stolnici. Biserica actuală din localitate a fost zidită de aga Bălăceanu, contemporan cu Brâncoveanu şi chiar pretendent la tronul Ţării Româneşti, învins însă în lupta de la Zărneşti (unde Bălăceanu venise cu o armată pusă la dispoziţie de austrieci), prins şi ucis apoi de Brâncoveanu, prin tăierea capului şi înfigerea lui în parul porţii curţii Bălăceanului din Bucureşti.

Biserica sat Balaci (sec. XVII)

Pe drum, in mijlocul campului, zarim treptat blocuri dubioase si apoi un obiect neidentificat care necesita aprofundare. Ulterior am descoperit ca este o biuta ( vedeti explicatia in comentarii :)) la marginea fantomaticului aeroport militar Silistea Gumesti. Am aflat ca acest aeroport a fost construit la inceputul anilor '50 si echipat cu miguri-15, fiind aproape complet abandonat 10 ani mai tarziu. Se spune ca personalul era initial format din lipoveni si ca scopul locatiei era sa asigure iesirea trupelor rusesti in caz de nevoie.

Curtea Boiereasca Hrizea-Balaceanu are unele dintre cele mai impunatoare si interesante ruine pe care le-am vazut. E mare cat vezi cu ochii iar zidurile ei durate in caramida inca sfideaza timpul. Mai stau in picioare zidurile inalte (ce inca au grilajul de metal), turla de deasupra portii, urme de bastioane, pivnita si biserica. Dateaza din sec. XVII si se gaseste in Tatarastii de Sus.

Biserica Zlotesti (Tatarastii de Jos) pare sa supravietuiasca inca prin coroanele de flori ce o imprejmuiesc, semn ca inca este activitate in jurul ei. Asta datorita faptului ca se gaseste chiar in cimitir. Legenda spune ca a fost ridicata de Vlad Dracul.

Iarna pe ulite

Concediu luni si marti. Asta inseamna 4 zile de preumblari. Dupa indelungate gandiri si razgandiri am ajuns la Paltninis si am vizitat zona de pe langa Horezu, cu stationare la Govora pentru 2 nopti.

A inceput sa ninga inca de sambata ceea ce a imbogatit putin cate putin stratul de zapada de pe partiile din/de pe langa Paltinis. In prima zi am testat cele 3 partii noi de la Arena Platoş (cu ş de la coş, cocoş, cocoloş) care au fost numai bune sa ma dezmortesc la prima tura pe schiuri de anul acesta. Super organizare, partii si amenajari gandite, oameni politicosi, toaleta gratis curata cu sapun si incalzire, preturi accesibile (60 ron/zi in weekend). Partiile sunt ideale pentru incepatori si schiorii lenesi ca mine care nu cauta senzatii tari. Cea mai lunga partie are vreo 600 de metri, deci nu o sa va iasa sufletul incercand sa ajungeti pana la capat. Ursul s-a cam plictisit acolo, dar pentru mine a fost relaxant.

Duminica, dupa o noapte ce promitea o partie pufoasa, am ales partia veche din Paltinis care a devenit preferata mea. Lunguta (1200 m, comparativ cu cele din Platoş), larga, inclinata constant si de dificultate (spre) medie. Paradis de iepuri pufosi! Si am avut super zapada, fara niciun pic de gheata, nu foarte aglomerata, cu boarderi care nu intrau in tine si iar, super preturi comparativ cu Valea Prahovei (6 lei urcarea cu telescaunul).

Planul initial viza si o tura scurta pana la Ranca dar ne-am dat seama ca e prea departe, asa ca am ajuns seara direct in Govora. De ce Govora? Reminiscente din copilarie; am fost cu bunicii mei acolo cand aveam vreo 5-6 ani; mi-am adus aminte de poza cu Saint-Bernard, de parcul unde se vindeau afine si de camerele in care se facea aerosol. Vroiam sa vad daca si statiunea asta a ajuns in paragina, ca si majoritatea oraselelor balneare. Ne-am ales cam gresit anotimpul; oameni zgribuliti, multa zapada, parcuri abandonate si hoteluri in renovare. Asadar, nimic din ce speram sa regasesc. Dar ce e clar, Govora nu mai e ce-a fost odata, dovada stand multe vile abandonate sau locuite abuziv de tigani.

Luni ne-am facut rapid un itinerariu. Locul pe care am tinut musai sa-l vedem a fost ansamblul muzeal de la Maldaresti: cula Greceanu, cula Duca, casa memoriala Duca si o biserica monument.

Cula (de la turcescul, kule, ce înseamnă turn) era loc de refugiu pentru o familie, dar şi locuinţă capabilă să îndeplinească toate funcţiunile vieţii de zi cu zi. Înalte, cu zidurile groase străpunse de metereze, câteodată având şi tuneluri secrete de fugă, aceste fortăreţe domestice s-au răspândit în tot spaţiul balcanic, mai ales după 1650, când incursiunile de jaf ale otomanilor se înmulţiseră pe fondul slăbirii autorităţii statelor din zonă. Atunci, proprietarii de terenuri hotărâseră să se apere cu forţe proprii.

Cula Greceanu a fost ridicată la sfârşitul secolului al XVIII-lea de jupan Gheorghe Măldărescu şi jupâniţa Ego Eva care ctitoresc şi biserica clădită în apropierea culei în anul 1790.

Tradiţia spune că această culă fiinţa într-o primă formă încă de la începutul secolului al XVII-lea, când căpitanul Tudor Maldăr, căzând în mâinile tătarilor, a cucerit-o pe fata hanului şi s-au refugiat împreună în cula de la Maldăreşti. Numită cula Greceanu în prezent, aceasta a fost dăruită drept zestre familiei Greceanu, descendentă a familiei Măldăreşti. Tradiţia spune că în trecut aceasta a fost renovată de însuşi Constantin Brâncoveanu, păstrând până astăzi modificările aduse de acesta. (Sursa: Revista Clipa)


De remarcat soba cu olane (coloanele de lut) specifica acestei zone.

Impunătoare prin masivitatea zidurilor, Cula Duca a fost construită în anul 1812 de Gheorghiță Măldărescu si mai este încă înconjurată de zidul inițial. Este de dată mai recentă decât cula Greceanu și are o arhitectură unitară. În 1907, un urmaș al Măldăreștilor a vândut clădirea lui I.G. Duca și, 55 de ani mai târziu, văduva acestuia a donat-o statului.

La culele Greceanu şi Duca de la Măldăreşti au fost turnate filmele Neînfricaţii, Drumul oaselor, Trandafirul galben şi Iancu Jianu haiducul.

Din complexul muzeal de la Măldărești, situat la 4 km de Horezu mai face parte si casa memorială I.G. Duca, construită în 1912 de omul politic liberal pentru a fi folosită drept casă de vacanță.

Pe drumul spre urmatorul obiectiv am oprit la o bariera ce semnala o cale ferata care nici macar nu exista pe harta. De fapt, era doar o sina ingusta pentru marfarele locale.

Am trecut si pe la Manastirea Horezu. Trebuie sa va spun ca e o senzatie foarte dubioasa sa vizitezi un astfel de asezamant in timpul iernii. E pustiu, nu vezi niciun pantof auriu cu toc cui sau decolteu generos ce apartin doamnelor sfioase si patrunse de credinta. Nu se aude nimic si abia daca surprinzi cate un colt de sutana. E creepy rau! Creepy dar placut. Cel mai mult mi-a placut usa de la biserica.

Next stop: Manastirea Hurezi. Asezare de mare angajament, cu ziduri inalte si constructii solide. Ansamblul cuprinde si patru asezari mai mici situatie in fiecare punct cardinal la exteriorul curtii manastiresti. Una dintre ele este o bisericuta frumos pictata aflata chiar la intrarea principala.

Si lungul drum catre manastire...

Marti a venit repede, repede. Numai ideea ca ne intoarcem acasa ne-a luat tot cheful asa ca am luat-o catinel spre Bucuresti. Am oprit insa la ansamblul muzeal Golesti (la 12 km de Pitesti, in satul cu acelasi nume) care a fost iar o surpriza extraordinara. Partea cu muzeul satului era inchisa, dar am putut vizita conacul si biserica veche de vizavi (pe afara). Pe aceasta moşie şi-au dat întâlnire diferite momente definitorii ale istoriei Ţării Româneşti. În secolul al XIX-lea, Tudor Vladimirescu şi-a petrecut ultimele zile din viaţă într-un foişor din curtea conacului, iar Carol Davila, părintele medicinei româneşti, şi-a scris la moşia soţiei primele tratate de medicină. Tot la Goleşti, fiul său, Alexandru Davila, punea bazele dramaturgiei româneşti.

Conacul familiei Golescu a fost ridicat în secolul al XVI-lea. Pe vremuri, un tunel secret făcea legătura între clădire şi malul drept al Argeşului dar intre timp s-a surpat. În schimb, de la etaj există o uşă secretă care dădea chiar în pivniţă.La pianina din salon a cântat chiar celebrul compozitor Frank Liszt, care a petrecut două săptămâni la Goleşti, la invitaţia lui Carol Davila. In salonul oriental boierii Goleşti îi primeau, în timpul epocii fanariote, pe domnitorii ţării, dregătorii de seamă şi înalţii prelaţi otomani. De altfel, acest conac izolat era un loc perfect pentru a pune ţara la cale, aici fiind decisă, în 1821, izgonirea domnilor fanarioţi.

O altă încăpere a aparţinut Anicăi Golescu şi soţului acesteia, doctorul francez Carol Davila, în timp ce în ultima cameră a conacului şi-a trăit ultimii ani din viaţă soţia lui Dinicu Golescu, Zoe.

O clădire restaurată recent este cea unde a funcţionat prima şcoală obştească, cu predare în limba română, din Ţara Românească. Şcoala a fost inaugurată de Dinicu Golescu, pe 1 mai 1826, şi a funcţionat după modelul francez, având acces la educaţie toţi copiii din acele locuri. Şcoala a funcţionat doar până în 1830. După revoluţia paşoptistă, şcoala a fost redeschisă de către fiica lui Dinicu Golescu, Zinca, ea plătind mai mulţi profesori pregătiţi în străinătate. (Sursa: Evenimentul Zilei)