Sunday, 21 December 2008

Protestez din nou: RDS face spam in browser-ul meu

Abia am apucat sa ma plang ca minunata companie furnizoare de servicii de Internet si chiar si telefonie (daca mai pup asa ceva anul asta...) nu se preocupa foarte tare de clientii sai, ca au izbutit sa mai gaseasca inca un motiv sa-si puna lumea-n cap.

Motivul? Vedeti figura atasata (as always, click to enlarge- just the picture, unfortunately):

RDS s-a apucata sa faca reclama neautorizata la produsul sau RDSTel chiar in browserul meu. Si al tuturor clientilor sai, se pare.
De ce spun neautorizata? Sa vedem ce spune legea despre spam...

Conform Legii Comertului electronic 365/2002, art.6, "efectuarea de comunicări comerciale prin poşta electronică este interzisă, cu excepţia cazului în care destinatarul şi-a exprimat în prealabil consimţământul expres pentru a primi asemenea comunicări."

De asemenea, in Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice 506/2004, art. 12 privind comunicarile nesolicitate este stipulat ca "(1) Este interzisă efectuarea de comunicări comerciale prin utilizarea unor sisteme automate de apelare care nu necesită intervenţia unui operator uman, prin fax ori prin poşta electronică, sau prin orice altă metodă care foloseşte serviciile de comunicaţii electronice destinate publicului, cu excepţia cazului în care abonatul vizat şi-a exprimat în prealabil consimţământul expres pentru a primi asemenea comunicări."

Nu am apucat inca sa contactez compania. Dar o voi face maine. Dupa care voi face niste schimb de opinii cu OPC-ul.

Daca va aflati in aceeasi situatie, nu ezitati sa ma contactati. Aici gasiti si alti patiti.



P.S. Azi e luni si tocmai am vorbit cu 'inculpatii". Doamna cu care am discutat mi-a spus ca a facut setarea si nu voi mai primi astfel de notificari, desi mi-a contrazis ferm argumentele legale spunand ca in contract scrie ca ei isi rezerva dreptul de a-ti trimite astfel de informatii, chiar daca nu ti-ai dat acordul expres in aceasta directie.

Concluzia este ca toti care mai intampina aceasta problema nu trebuie sa fie pasivi si sa contacteze imediat compania. Cu cat feed-back-ul va fi mai puternic impotriva acestei actiuni a lor, cu atat isi vor da seama ca nu le aduce niciun beneficiu si vor renunta la ea.

No comments: