Friday, 19 June 2009

Poti sa-mi dai un pufulete?

Reclama la pufuleti? Foarte tare, frate!

I'm not a hero, I'm a surviver

Trebuia s-o fac si p-asta. Sa risc, sa fiu curajoasa, sa ma avant in lume, sa ma lupt, sa nadusesc, sa simt adrenalina, to go where no fluffy rabbit has gone before. Si sa o mai trag si pe Aditzoi dupa mine. (Sau ea m-a tras dupa ea?)
Pentru a-mi dovedi talentele inca in formare de biciclist de cursa lunga, am organizat expeditie la Mogosoaia, strecurandu-ne ca niste adevarati ninjani pe potecile bantuite de pericole ale Capitalei.
Organizarea a fost temeinica; Aditzoi: una bucata oglinda retrovizoare nou achizitionata cu ampla vedere catre cotul ei. Eu: rucsac cu izopren, limonada la gheata si gofre ecologice. The weapon of choice: Canon-ul din dotare.
Tocmai mi-am dat seama ca am uitat pompa la Adi. Use it wisely!
Asa de mandra sunt de noi, ca m-as lua in brate de fericire. Fizica si anatomia imi dau planurile peste cap.
Deci am ajuns. Si-am mancat mici. Si cirese. Si inghetata.
Si m-a durut dosul meu pufos. si inca ma mai doare, doar la gandul de a ma sui iar pe calul ala salbatic.
Cu toata satisfactia faptului ca am reusit sa supravietuiesc trecand Podul Grant, nu o sa repet isprava prea curand. Tartita mea e delicata, iar eu tin la ea si nu vreau sa o supar.


Noroc cu Ursu' care s-a indurat de noi (stiu ca si el tine la tartita mea pufoasa) si ne-a inghesuit cu tot cu trotinete in Jeni Jegoasa.

Saturday, 13 June 2009

Trei in doi - viata de nomad

De fapt trei si jumatate. Zile. Doar eu si Ursul. Nu am mai facut demult expeditii romantioase doar in cuplu. Aceasta a fost nu numai cea mai reusita in formula de fata, dar si una de succes in general.
Piticii nostri de pe creier obsedati de locuri noi si descoperiri ne-au ghidat de data aceasta catre vest. Jeni Jegoasa a fost in extaz mancand soselele proaspete si intinse din inima Meridionalilor.

Itinerariul a inceput cu o noapte in apropiere de Petrosani, dupa ce am trecut prin Voineasa si Obarsia Lotrului, ocazie cu care era sa calcam un iepure de camp sinucigas si vreo doua broaste si am speriat un patruped dubios ce aducea a vulpe/pisica salbatica/ras. Pana sa ne dumirim, se evaporase deja in boscheti.

Sambata dimineata, dupa vreo 6 ore de somn ne indreptam catre Parang, unde Ursul poftea sa cucereasca un varf. Povestea s-a incheiat pe la 6 seara, timp in care am dormit in masina, am facut poze albastre cu oi (pe care nu le pot descarca din cauza telefonului meu neprietenos) si mi-am pregatit lectiile.

A urmat Sarmisegetusa. Ulpia Traiana, adica cea gresita, desigur. Tinta era de fapt Regia, aia cu soarele - nu de azbest, ci de andezit. Ce a urmat a fost senzational. La propriu. Soarele se pregatea de somn, eram si noi rupti de somn, ruinele erau si ele adormite. Intrarea in sit era la sosea, cu doua carciumi in fata, catre care ne-am indreptat urgent pentru a ne alimenta cu cate o ciorba taraneasca cu smantana si ardei iute. Ospatul nostru preferat in viata de nomad.

Dar se facuse deja 9 si pleca tanti taxatoarea de la sit. Asa ca am uitat de ciorba si am luat-o cu asalt. Citind isteria in ochii nostri, ne-a atentionat sa nu uitam de cararea din fund. Astfel, ceea ce parea a fi doar o mica gradina cu bolovani, s-a dovedit a fi un intreg oras antic care te lasa perplex. Am inceput cu locuintele de la exterior, ne-am mirat de canalizarea lor care parea mai eficienta ca a noastra si am admirat amfiteatrul dintr-o loja rezervata oamenilor importanti ai vremii.

Apoi am luat-o pe carare vreme de vreo jumatate de kilometru, timp in care luna devenise singura noastra sursa de lumina. Sa ti se faca pielea de gaina si nu altceva. Noapte, ruine si zgomot de gaze. Coplesitor prin senzatia de-a dreptul sinistra.

Am iesit din transa abia cand am muscat din ardeiul iute. Ne-am terminat ciorba si am plecat catre Hunedoara.

Ajungem iar in toiul noptii, dar privelistea unui castel medieval in lumina reflectoarelor ne face sa zabovim si mai mult. Ne solicitam aparatul de fotografiat la maxim si aflam ca obiectivul turistic nu poate fi vizitat din cauza de invadatori corporatisti germani care au o zbantuiala regala in acel weekend. Sa nu innebunesti? Scumpul nostru stat roman a inchiriat monumentul istoric pentru o bacanala orgiastica. Si nemteasca pe deasupra. Am inghitit in sec si am injurat printre dinti. Si pe romani, si pe corporatistii germani.

Asa ca ne-am dus la culcare. Dupa ce-am cautat culcus mai bine de o ora, l-am gasit undeva pe malul unui lac dintr-un sat vecin, peste care bubuia linia melodioasa a manelelor la moda. Aflasem in sfarsit unde se duceau toti cocalarii rurali la ora aia. La Bamboo-ul comunal.

Ne-am trezit nadusiti si obositi. Nu de la activitati placute nocturne, ci de la efectul de sauna care ne trezise mult prea devreme. Incepuse canicula. Bagacioasa cum sunt, ne-am intors la Castel, sa-l imortalizam si ziua. Presiunile autocarelor cu turisti (in special turme de copiii a caror gura nu pare sa afle odihna vreodata) au determinat autoritatile sa deschida portile. Astfel, pe langa interiorul golit de exponate istorice am putut admira si echipamentul tehnic de ultima generatie a petrecaretilor din acea seara, plus recuzita si risipa de alcool si mancare care poposeau in toate incaperile de la parter. Orezul arata cel putin dubios. Sper ca le-a stat in gat.

Deva. Cetate inchisa cativa ani de-acum incolo pentru renovare. 10 ron cu trascarabeta moderna pana sus sa vezi zidurile exterioare. Stupiditatea celor care cadeau in plasa... nepretuita.

Tot la Deva ne-am facut datoria civica si am pus stampila pe niste amarati nearticulati care sa ne reprezinte in lumea civilizata.

La Simeria am vizitat parcul dendrologic, aka Arboretul din Simeria. Un soi de gradina botanica mai mare, axata pe copaci, plus una bucata rau si lac cu broaste si nuferi.

Si in sfarsit la Sarmizegetusa vizata initial. Regia. In prima mea excursie din clasa a 7-a (Sar'na, doamna Ganci) a trebuit sa-mi misc funduletul - si atunci la fel de pufos - pana la locatie pe o carare noroioasa si abrupta. Acum si-au tras ruinele bulevard, manca-l-ar mama. Sanctuarele rotunde, patrate, de calcar, de andezit, etc, ni se deschid in fata ochilor si suntem ajutati sa intram in atmosfera dacico-rituala de catre un guru ce-si hipnotiza grupul de yoghini prin rugaciuni adresate lui Dumnezeu si Iisus. Nu stiam ca dacii fusesera crestini, dar ma rog... Dupa aia au inceput sa calareasca pietrele pentru incarcare cu energie (o fi energie pozitiva aia de pe altarul de sacrificii?) si sa aranjeze crucifixuri si alte podoabe ortodoxe chicioase pe bolovani, in acelasi scop.

Langa Regia, mai sunt doua cetati dacice. Costesti si Blidaru. La a 3-a ni se facuse lene, asa ca am facut vreo 2 poze la Costesti si-am plecat spre Geoagiu Bai, cu gandul ca o sa ne racorim intr-0 piscina cu apa termala. Dar cum am ajuns tarziu, cum altfel, ne-am gasit loc de campat, departe de grataragii manelari si ne-am pus pe incropit frigarui, cum n-ati pupat in viata voastra. Frigarui eco, cu pastrama si sunca de tara, trase-n teapa de alun. Si-apoi am dormit 10 ore neintrerupte, cu cortul deschis, sa intre aerul proaspat de podis.

Bineinteles ca ne-am trezit (puteti ghici?) ... tarziu, asa ca am luat-o catinel spre casa, vizitand pe drum si muzeul Aurel Vlaicu din satul cu acelasi nume. Unde am facut si pictorial cu berze si gaste sasainde.

Sa ne fie de bine, ca tare buna a fost escapada asta...

In dulcele stil impresionist

Tablou de rate la apus...

Restante

Am sa incep cu ziua lui Cristi, care s-a petrecut luna trecuta la Caldarusani.
Zi boema, in ┼čalvari si maci in par, cu frigarui exotice a la sarbatorit, invazie de vaci si trandavire pe rogojini. Plus una bucata vizita la manastire.
De ce nu este si ziua mea vara?
Ca asa au vrut muschii ei de barza polara.
Atunci, nu va deranjeaza sa facem un gratar la padure la sfarsitul lui noiembrie, nu-i asa? Promit sa aduc incalzitoare lichide. :D