Cantece de semineu

... sau dupa caz... cantece de masina. Caci asta ascult obsedant cand sunt pe roti de cand am cumparat albumul.
Si-mi vine sa dansez tango cu volanul si sa fredonez vecinului de semafor...
(pauza: tocmai am ochit o ciocanitoare ciocaning cadentat in copacul puchinos din fata camerei mele)
Deci cum ziceam... Nicu Alifantis - Cantece de semineu. Un album... ca miezul de cozonac. Go and get it while it's hot.

In caz ca nu ati observat

M-am plictisit de rozul acela pe care cineva la numit obscen, facandu-mi blogul "insecure to be read at work, too eye-catching".
Oh well... m-am conformat intr-un final. Dar, asa cum scrie in subtitlu, eu la roz tot nu renunt. It would defy the purpuse, right? :)

Tura de urs, lacrimi de iepure si matze degerate

-18 grade in varful partiei Sorica

-16 grade pe partie

-25 grade azi-noapte

= iepure congelat psihic

= iepure smiorcait, facut pachet si mers la vizitat Muzeul Cinegetic Posada (o alegere buna de altfel cand nu aveti ce face si vreti sa vedeti variate exponate vanate la Scrovistea si alte asemenea locatii in special pe vremea primului vanator al tarii)

Pentru ca nu am facut nimic interesant in afara de ziua de sambata cand am facut cinci ture mai mult decat decente pe Sorica, am sa pomenesc faptele vitejesti ale Ursului in tura de schi in Ciucas + 3 matze zgribulite gasite pe drum in civilizatie.

Nu m-am nascut in locul potrivit

Am o dilema

Si dilema nu-i mica.

Eu ma cred... Stefan Banica...

De-ar fi asa usor cum zicea domnu' Andries mai sus...

Dar eu am alte framantari. Ma mananca talpile. Sa plec. Pe plaiuri civilizate. In locuri mai potrivite. Pentru mine, pentru altii nu ma intereseaza.

Si mi se increteste parul de ciuda ca am inertia asta care ma tine aici lipita de prost-gustul asta romanesc. Frica asta instinctiva de schimbare.

Ma stiu, fac cerculete in nisip cu varful piciorului, perpelindu-ma la gasirea unui plan de viitor. Ma amagesc cu vise frumoase de Danemarca, patrie a celor mai fericiti locuitori conform statisticilor. Dar cel mai probabil tot aici o sa prin radacini. Pentru ca sufar de frica schimbarii, indiferent cat de repede m-as adapta la nou.

Ma vad. O sa-mi fac o casa mare pe care o s-o termin in 10 ani in Mihailesti si o sa trec zilnic prin Rahova, pe langa puscarie, piata si gunoaie si o sa visez la Danemarca.

Motivatia este cel mai puternic instrument pentru succes. Portia mea ajunge mereu doar pentru o saptamana.

Si o melodie, cu dedicatie de la Blue Fluffy Dinosaur pentru toti colegii mei care au avut curajul sa plece, pentru cei care intentioneaza sa o faca dar si pentru cei care au luat in brate pe "fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara mea".

Post Craciun! Post am zis!

Case care plang

Vio ne-a facut pe toti sa indepartam simultan berea / vinul fiert de la gura. Dupa o secunda grea de cumpanire m-am sacrificat si m-am oferit sa fiu soferul evenimentului. Caci nu era sa ratam sansa de a-l insoti pentru a fotografia o casa pustie undeva dupa miezul noptii.
In timpul activitatilor matol-artistice, un nene iese dintr-o masina si intreaba:
- Sunteti de la proiectul "Case care plang?"
- Cam asa ceva, zise Vio.

PS. Si Palatul Parlamentului este tot un fel de casa care plange, nu? Sau cel putin de plans...

La multi ani 2010!

(vedere de la un balcon oarecare din Cismigiu)

Ceai si pisici la Aditzoi

Tura de initiere in fotografie in Ciucas