Si dilema nu-i mica.
Eu ma cred... Stefan Banica...
De-ar fi asa usor cum zicea domnu' Andries mai sus...
Dar eu am alte framantari. Ma mananca talpile. Sa plec. Pe plaiuri civilizate. In locuri mai potrivite. Pentru mine, pentru altii nu ma intereseaza.
Si mi se increteste parul de ciuda ca am inertia asta care ma tine aici lipita de prost-gustul asta romanesc. Frica asta instinctiva de schimbare.
Ma stiu, fac cerculete in nisip cu varful piciorului, perpelindu-ma la gasirea unui plan de viitor. Ma amagesc cu vise frumoase de Danemarca, patrie a celor mai fericiti locuitori conform statisticilor. Dar cel mai probabil tot aici o sa prin radacini. Pentru ca sufar de frica schimbarii, indiferent cat de repede m-as adapta la nou.
Ma vad. O sa-mi fac o casa mare pe care o s-o termin in 10 ani in Mihailesti si o sa trec zilnic prin Rahova, pe langa puscarie, piata si gunoaie si o sa visez la Danemarca.
Motivatia este cel mai puternic instrument pentru succes. Portia mea ajunge mereu doar pentru o saptamana.
Si o melodie, cu dedicatie de la Blue Fluffy Dinosaur pentru toti colegii mei care au avut curajul sa plece, pentru cei care intentioneaza sa o faca dar si pentru cei care au luat in brate pe "fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara mea".
1 comment:
i feel you!.......... :)
Post a Comment