Iarna pe ulite

Concediu luni si marti. Asta inseamna 4 zile de preumblari. Dupa indelungate gandiri si razgandiri am ajuns la Paltninis si am vizitat zona de pe langa Horezu, cu stationare la Govora pentru 2 nopti.

A inceput sa ninga inca de sambata ceea ce a imbogatit putin cate putin stratul de zapada de pe partiile din/de pe langa Paltinis. In prima zi am testat cele 3 partii noi de la Arena Platoş (cu ş de la coş, cocoş, cocoloş) care au fost numai bune sa ma dezmortesc la prima tura pe schiuri de anul acesta. Super organizare, partii si amenajari gandite, oameni politicosi, toaleta gratis curata cu sapun si incalzire, preturi accesibile (60 ron/zi in weekend). Partiile sunt ideale pentru incepatori si schiorii lenesi ca mine care nu cauta senzatii tari. Cea mai lunga partie are vreo 600 de metri, deci nu o sa va iasa sufletul incercand sa ajungeti pana la capat. Ursul s-a cam plictisit acolo, dar pentru mine a fost relaxant.

Duminica, dupa o noapte ce promitea o partie pufoasa, am ales partia veche din Paltinis care a devenit preferata mea. Lunguta (1200 m, comparativ cu cele din Platoş), larga, inclinata constant si de dificultate (spre) medie. Paradis de iepuri pufosi! Si am avut super zapada, fara niciun pic de gheata, nu foarte aglomerata, cu boarderi care nu intrau in tine si iar, super preturi comparativ cu Valea Prahovei (6 lei urcarea cu telescaunul).

Planul initial viza si o tura scurta pana la Ranca dar ne-am dat seama ca e prea departe, asa ca am ajuns seara direct in Govora. De ce Govora? Reminiscente din copilarie; am fost cu bunicii mei acolo cand aveam vreo 5-6 ani; mi-am adus aminte de poza cu Saint-Bernard, de parcul unde se vindeau afine si de camerele in care se facea aerosol. Vroiam sa vad daca si statiunea asta a ajuns in paragina, ca si majoritatea oraselelor balneare. Ne-am ales cam gresit anotimpul; oameni zgribuliti, multa zapada, parcuri abandonate si hoteluri in renovare. Asadar, nimic din ce speram sa regasesc. Dar ce e clar, Govora nu mai e ce-a fost odata, dovada stand multe vile abandonate sau locuite abuziv de tigani.

Luni ne-am facut rapid un itinerariu. Locul pe care am tinut musai sa-l vedem a fost ansamblul muzeal de la Maldaresti: cula Greceanu, cula Duca, casa memoriala Duca si o biserica monument.

Cula (de la turcescul, kule, ce înseamnă turn) era loc de refugiu pentru o familie, dar şi locuinţă capabilă să îndeplinească toate funcţiunile vieţii de zi cu zi. Înalte, cu zidurile groase străpunse de metereze, câteodată având şi tuneluri secrete de fugă, aceste fortăreţe domestice s-au răspândit în tot spaţiul balcanic, mai ales după 1650, când incursiunile de jaf ale otomanilor se înmulţiseră pe fondul slăbirii autorităţii statelor din zonă. Atunci, proprietarii de terenuri hotărâseră să se apere cu forţe proprii.

Cula Greceanu a fost ridicată la sfârşitul secolului al XVIII-lea de jupan Gheorghe Măldărescu şi jupâniţa Ego Eva care ctitoresc şi biserica clădită în apropierea culei în anul 1790.

Tradiţia spune că această culă fiinţa într-o primă formă încă de la începutul secolului al XVII-lea, când căpitanul Tudor Maldăr, căzând în mâinile tătarilor, a cucerit-o pe fata hanului şi s-au refugiat împreună în cula de la Maldăreşti. Numită cula Greceanu în prezent, aceasta a fost dăruită drept zestre familiei Greceanu, descendentă a familiei Măldăreşti. Tradiţia spune că în trecut aceasta a fost renovată de însuşi Constantin Brâncoveanu, păstrând până astăzi modificările aduse de acesta. (Sursa: Revista Clipa)


De remarcat soba cu olane (coloanele de lut) specifica acestei zone.

Impunătoare prin masivitatea zidurilor, Cula Duca a fost construită în anul 1812 de Gheorghiță Măldărescu si mai este încă înconjurată de zidul inițial. Este de dată mai recentă decât cula Greceanu și are o arhitectură unitară. În 1907, un urmaș al Măldăreștilor a vândut clădirea lui I.G. Duca și, 55 de ani mai târziu, văduva acestuia a donat-o statului.

La culele Greceanu şi Duca de la Măldăreşti au fost turnate filmele Neînfricaţii, Drumul oaselor, Trandafirul galben şi Iancu Jianu haiducul.

Din complexul muzeal de la Măldărești, situat la 4 km de Horezu mai face parte si casa memorială I.G. Duca, construită în 1912 de omul politic liberal pentru a fi folosită drept casă de vacanță.

Pe drumul spre urmatorul obiectiv am oprit la o bariera ce semnala o cale ferata care nici macar nu exista pe harta. De fapt, era doar o sina ingusta pentru marfarele locale.

Am trecut si pe la Manastirea Horezu. Trebuie sa va spun ca e o senzatie foarte dubioasa sa vizitezi un astfel de asezamant in timpul iernii. E pustiu, nu vezi niciun pantof auriu cu toc cui sau decolteu generos ce apartin doamnelor sfioase si patrunse de credinta. Nu se aude nimic si abia daca surprinzi cate un colt de sutana. E creepy rau! Creepy dar placut. Cel mai mult mi-a placut usa de la biserica.

Next stop: Manastirea Hurezi. Asezare de mare angajament, cu ziduri inalte si constructii solide. Ansamblul cuprinde si patru asezari mai mici situatie in fiecare punct cardinal la exteriorul curtii manastiresti. Una dintre ele este o bisericuta frumos pictata aflata chiar la intrarea principala.

Si lungul drum catre manastire...

Marti a venit repede, repede. Numai ideea ca ne intoarcem acasa ne-a luat tot cheful asa ca am luat-o catinel spre Bucuresti. Am oprit insa la ansamblul muzeal Golesti (la 12 km de Pitesti, in satul cu acelasi nume) care a fost iar o surpriza extraordinara. Partea cu muzeul satului era inchisa, dar am putut vizita conacul si biserica veche de vizavi (pe afara). Pe aceasta moşie şi-au dat întâlnire diferite momente definitorii ale istoriei Ţării Româneşti. În secolul al XIX-lea, Tudor Vladimirescu şi-a petrecut ultimele zile din viaţă într-un foişor din curtea conacului, iar Carol Davila, părintele medicinei româneşti, şi-a scris la moşia soţiei primele tratate de medicină. Tot la Goleşti, fiul său, Alexandru Davila, punea bazele dramaturgiei româneşti.

Conacul familiei Golescu a fost ridicat în secolul al XVI-lea. Pe vremuri, un tunel secret făcea legătura între clădire şi malul drept al Argeşului dar intre timp s-a surpat. În schimb, de la etaj există o uşă secretă care dădea chiar în pivniţă.La pianina din salon a cântat chiar celebrul compozitor Frank Liszt, care a petrecut două săptămâni la Goleşti, la invitaţia lui Carol Davila. In salonul oriental boierii Goleşti îi primeau, în timpul epocii fanariote, pe domnitorii ţării, dregătorii de seamă şi înalţii prelaţi otomani. De altfel, acest conac izolat era un loc perfect pentru a pune ţara la cale, aici fiind decisă, în 1821, izgonirea domnilor fanarioţi.

O altă încăpere a aparţinut Anicăi Golescu şi soţului acesteia, doctorul francez Carol Davila, în timp ce în ultima cameră a conacului şi-a trăit ultimii ani din viaţă soţia lui Dinicu Golescu, Zoe.

O clădire restaurată recent este cea unde a funcţionat prima şcoală obştească, cu predare în limba română, din Ţara Românească. Şcoala a fost inaugurată de Dinicu Golescu, pe 1 mai 1826, şi a funcţionat după modelul francez, având acces la educaţie toţi copiii din acele locuri. Şcoala a funcţionat doar până în 1830. După revoluţia paşoptistă, şcoala a fost redeschisă de către fiica lui Dinicu Golescu, Zinca, ea plătind mai mulţi profesori pregătiţi în străinătate. (Sursa: Evenimentul Zilei)