Filozofia de 5 minute

Exista oameni cu care poti vorbi si oameni cu care nu comunici deloc. Si cel putin in cazul meu, nu din cauza mea.

Mi s-a intamplat ca oameni pe care ii consideram apropiati sa fie laconici dar am avut si surpriza unei deschideri remarcabile din partea unor oameni abia cunoscuti sau stiuti din vedere.
Astfel, mi s-a intamplat alaltaieri sa dau in autobuz peste... peste... Nici macar nu stiu cum o cheama... De fapt am uitat...
Am cunoscut-o in vara in care am intrat la liceu...deci acum o vesnicie... intr-o tabara organizata de scoala generala pe care tocmai o terminasem. Erau zeci de prichindei si doar vreo 5 dintre noi mai trecuti. Printre care eu si ea. E mai mare ca mine cu vreo 2 ani. Ne-am inteles foarte bine. Statea 2 blocuri in spatele meu si ne intalneam mereu doar in trolebuz. Ne salutam si incercam ca timp de 2 statii sa facem un rezumat al vietii noastre pana atunci.
Cand m-am intalnit cu ea vineri, nu o mai vazusem de vreun an. Desigur, tot in trolebuz. Mi-a adus aminte ca e profesoara de desen. S-a mutat din Drumul Taberei. Nici eu nu mai stau unde stateam cand ne-am cunoscut. A mers cu o statie in plus, absorbita de filosofiile vietii in care ne adancisem inca de la prima statie impreuna.
Data viitoare cand o vad, o intreb cum o cheama.